O familie din Amara, suspectă de trichineloză. Cele 9 persoane au mâncat carne de la porcul sacrificat în gospodărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Analiza se realizează de către medicii veterinari în laborator şi este contracost FOTO Adevărul
Analiza se realizează de către medicii veterinari în laborator şi este contracost FOTO Adevărul

Crăciun cu ghinion pentru o familie din Amara. 9 persoane, adulţi şi copii, toţi din aceeaşi gospodărie, sunt suspectaţi de trichineloză, după ce au consumat carne infestată. Direcţia de Sănătate Publică îi monotorizează la domiciliu pe toţi, însă, până în ărezent, niciunul dintre ei nu a manifestat simptome specific bolii.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa au anunţat că aceştia au mâncat carnea înainte să primească rezultatele analizelor efectuate de medicul veterinar. Cei 9 membri ai familiei din Amara au sacrificat porcul în gospodărie la sfârşitul săptămânii trecute şi au consumat carne, fără a avea rezultatele de laborator.

După ce au venit rezultatele, aceştia au aflat faptul că porcul era contaminat cu parazitul care provoacă Trichineloză. 

Cum se face analiza

"Carnea proaspătă de porc poate fi consumată numai după efectuarea examenului pentru decelarea Trichinella sppiralis, de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică, organizaţi conform legii, şi care deţin certificate de instruire valide", avertizează reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ialomiţa. Pentru realizarea examenului trichineloscopic, trebuie luată o probă de carne din pilierii diafragmatici, adică din cei doi muşchiuleţi în formă de urechi de iepure, din musculatura intercostală ori din cea de la baza limbii. Acestea sunt singurele probe concludente în vederea stabilirii prezenţei parazitului care provoacă îmbolnăvirea.

Cum se manifestă trichineloza

Contaminarea se produce prin ingestia de carne parazitată, consumată crudă sau insuficient preparată termic, care conţine larve vii de Trichinella. Animalele parazitate rămân contagioase timp îndelungat, ca şi carnea acestora, chiar dacă este păstrată la frigider sau congelată. Perioada de incubaţie variază între două şi 28 de zile, cu media între 12 şi 14 zile.

Evoluţia se derulează în trei faze, după cum decurge ingestia infestantă de aliment:

fază intestinală la 1-2 zile, care se manifestă prin diaree, greaţă, vomă, dureri abdominale

faza de diseminare a larvelor în sânge, ce apare la două-patru săptămâni şi se manifestată prin febră, mialgii, edeme faciale şi palpebrale bilaterale, erupţii urticariene şi eozinofilie care poate depăşi 50 la sută, ajungând chiar la 80 la sută

fază tisulară de închistare a larvelor în muşchi, care începe în săptămâna a treia, când febra scade, dar mialgiile şi manifestările alergice persistă şi se poate trece spre etapa cronică, când larvele închistate pot fi evidenţiate în biopsia musculară sau radiologic, când se pot pune în evidenţă chiar focare de calcifiere în masele musculare.

Gravitatea bolii depinde de numărul larvelor ingerate. În formele severe pot apărea complicaţii cardio-vasculare, neurologice sau chiar decesul. Reprezentanţii DSVSA Ialomiţa sfătuiesc populaţia să achiziţioneze carne şi produse din carne de porc doar din locuri autorizate sanitar veterinar.

Vă recomandăm şi:

Şase suspecţi de evaziune şi spălare de bani, arestaţi preventiv. Cum a ascuns reţeaua peste 14 milioane de lei

Cum a reuşit o reţea de evazionişti "să spele" 25 milioane lei din afaceri cu materiale de construcţii. 11 suspecţi, reţinuţi

Arestaţi pentru spălare de bani. Cum au reuşit un român şi doi străini să "plimbe" 56 milioane lei prin conturile mai multor firme

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite