Icoana Maicii Domnului de la schitul Pocrov, adusă în Ialomița. Ce procesiuni religioase au loc

0
Publicat:

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului de la Schitul Pocrov, Neamț se va afla în perioada 3-9 noiembrie la străvechiul așezământ monahal „Sfinții Voievozi” din Slobozia.

Icoana Maicii Domnului de la schitul Pocrov FOTO doxologia.ro
Icoana Maicii Domnului de la schitul Pocrov FOTO doxologia.ro

Manifestările religioase au loc în contextul sărbătoririi hramului „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” al lăcașului de cult din Slobozia.

Evenimentele se vor desfășura după următorul program:

Joi, 3 noiembrie

La ora 13.30 va avea loc primirea Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului la Catedrala Episcopală, urmată de slujba de Te Deum.

La ora 14.30, după slujba de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu și soborul de preoți și credincioșii vor pleca într-o procesiune pe străzile municipiului Slobozia până la Mănăstirea „Sfinții Voievozi”, unde sfânta icoană va fi depusă într-un baldachin în curtea sfântului lăcaș, spre închinare tuturor credincioșilor.

Vineri, 4 noiembrie

În această zi, ca bucuria duhovnicească să fie deplină, la Mănăstirea Slobozia se vor săvârși slujbe de Priveghere, Acatistul Maicii Domnului și Taina Sfântului Maslu.

Sâmbătă, 5 noiembrie

Dimineață se va săvârși Acatistul Maicii Domnului, Ceasurile și Sfânta Liturghie de către preacuvioși părinți ai mănăstirii.

Seara, stareți din cadrul Eparhiei vor săvârși slujba de Priveghere cu Litie.

Duminică, 6 noiembrie

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 09.00, va sluji Sfânta Liturghie, înconjurat de părinți consilieri ai Centrului Eparhial și de preacuvioșii părinți stareți de la mănăstirile Eparhiei.

Marți, 8 noiembrie

În ziua sărbătorii hramului Mănăstirii „Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, începând cu ora 08.30.

La slujbă vor participa membrii clerici ai Permanenței Consiliului Eparhial și preacucernicii părinți protopopi ai Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până miercuri,  9 noiembrie, ora 21.00, când va fi pregătită pentru întoarcerea la Schitul Pocrov, Mănăstirea Neamț din Arhiepiscopia Iașilor, Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Icoana datează din 1842

Icoana care datează din anul 1842 este un odor cu o încărcătură duhovnicească deosebită pentru Schitul Pocrov, în fața căreia s-au rugat nu numai monahii, ci și mulți pelerini care au pășit în acest lăcaș și care au aflat alinare și împlinire a rugăciunilor adresate Maicii Domnului.

De-a lungul timpului au fost revărsate multe binefaceri de la această icoană, rămânând adânc întipărite în sufletele și memoria credincioșilor.

Expresia Maicii Domnului din această icoana îndeamnă la smerenie dar transmite și multă liniște și bucurie, izvorâte din virtuțile sădite în sufletul Preasfintei Fecioare.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite