Gest de solidaritate pentru victimele războiului din Ucraina. Poliţiştii au donat sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii ialomiţeni au donat sânge FOTO IPJ Ialomiţa
Poliţiştii ialomiţeni au donat sânge FOTO IPJ Ialomiţa

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa şi-a arătat solidaritatea printr-o acţiune de donare de sânge faţă de militarii şi civilii din Ucraina, care au luptat şi au fost răniţi în urma războiului, precum şi pentru creşterea rezervelor de sânge din spitale

Misiunea voluntară de donare de sânge a poliţiştilor ialomiţeni a debutat miercuri dimineaţă, la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină din municipiul Slobozia.

Gestul umanitar de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă vine ca un îndemn la adresa comunităţii, de a se alătura cu empatie semenilor aflaţi în nevoie, precum şi pentru a reîntregi rezervele de sânge din spitale.

Participarea la această acţiune a fost benevolă, poliţiştii înţelegând că în acest mod pot salva viaţa unui copil, a unui părinte sau pot salva viaţa victimelor războiului din ţara vecină.  

„Îndemnăm toţi cetăţenii să se alăture acestei campanii umanitare, atât pentru răniţii din Ucraina, cât şi pentru toţi cei aflaţi în necesitate, deoarece nevoia de sânge din spitale este mare. Donarea nu necesită programare, aşa cum nici nevoia de sânge nu o putem înscrie pe liste de aşteptare!, au transmis reprezentanţii IPJ Ialomiţa.

Vă recomandăm să citiţi şi:

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Va fi nevoie de 565 miliarde de dolari pentru reconstrucţia ţării. Soldaţii ruşi ar ţine ostatice 400 de persoane într-un spital

Ruşii pregătesc debarcarea din Odessa. Expert militar: Dacă puşcaşii marini pun piciorul pe pământ, fără o acoperire a trupelor de la sol, va fi un carnagiu

Slobozia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite