REPORTAJ. Puterea nebănuită a iei: „Ne adună pe toți. Au venit din Italia, din Spania...” Cât costă o cămașă cusută la Cezieni VIDEO

0
Publicat:

Sute de ii și cămăși tradiționale sunt cusute anual într-o localitate olteană în care ia se sărbătorește, în mod oficial, de jumătate de veac. Fiii satului vin și de peste mări și țări, îmbracă ia cusută de bunica și se prind mândri în hora satului. Cu cât îți poți cumpăra de aici o ie.

În duminica în care ia este regină, să străbați străzile localității Cezieni este o experiență nemaiîntâlnită. Toate porțile și gardurile gospodăriilor situate de-a lungul străzii principale sunt împodobite cu obiecte de port popular păstrate cu grijă peste an în lada de zestre. Proprietarii oscilează deseori între a-și expune cu mândrie o asemenea bogăție și teama ca obiectele - expuse preț de câteva ore unui soare ucigător, admirate, fotografiate, atinse de iubitorii de port popular veniți de te miri unde - să nu le fie deteriorate.

Așteptând să le fie evaluate iile cusute în timpul anului FOTO: A.M.
Așteptând să le fie evaluate iile cusute în timpul anului FOTO: A.M.

Este duminica pe care oamenii din Cezieni o așteaptă un an întreg. Programul mai suferă modificări de la un an la altul, însă toată suflarea știe că femeile care cos ii de-a lungul anului trebuie să se prezinte mai întâi cu rodul muncii lor în fața unui juriu de specialiști - în acest an etnograful Claudia Balaș, de la Muzeul Județean Olt, și meșterul popular Olga Filip au avut ultimul cuvânt - pentru a le fi apreciată munca. 

După jurizarea iilor, toată lumea merge „la vale”, la stadion, unde se încinge poate cea mai mare horă a iilor din România, în această duminică și vizitatorii care ajung în Cezieni alegând să poarte, cei mai mulți, cămașă tradițională.

„Tradiția nu merge unde nu are rădăcini”

„Sărbătoarea iei” de la Cezieni a ajuns la a 40-a ediție. A fost instituită cu jumătate de secol în urmă de inginerul agronom Tudor Dănacu, a fost întreruptă timp de zece ani (între 1990 și 2000), a traversat și perioade mai bune și vremuri mai tulburi, dar a reușit să unească, până astăzi, comunitatea. Originile acestei sărbători sunt însă cu mult mai vechi.

Meșterul popular Olga Filip, profesor în cadrul Centrului de Cultură și Artă Olt, dar mai ales om al locului și păstrător de tradiții, este cea care știe încă dinainte de jurizare ce și cât s-a cusut în anul respectiv. Știe câte ii vor fi la secțiunea „cămăși tradiționale”, câte sunt cămăși stilizate, cine a cusut, cine n-a mai făcut-o de la precedenta ediție etc.. Olga Filip confirmă povestea pe care cu ani în urmă încă o mai depănau bătrânii satului, atribuind originile acestei sărbători în obiceiul pe care l-a instituit principesa Colette Brâncoveanu, o iubitoare a portului popular și un om cu suflet mare. Principesa, care avea aici o moșie, pentru a-i sprijini pe copiii rămași orfani în urma războiului îi chema la conac, le oferea mâncare gratuit și-i stimula să învețe diverse meșteșuguri. Acestea sunt „rădăcinile” meșteșugului în Cezieni, crede meșterul Olga Filip.

Să știți că am încercat și în altă comună să văd dacă merge. Nu, unde nu are rădăcină tradiția nu merge. Noi avem aici rădăcina. (...) Ea merge mai departe, de la principesa Brâncoveanu, care a premiat copiii care rămăseseră orfani și ea, ca să nu-i lase să facă alte prostii, îi chema la conac și acolo le dădea de lucru. La bărbați lucru specific, iar femeile – de la tors, la scărmănat lână, până ajungeau la obiectul finit. Făceau nu doar ii, făceau și zăvelca, și o fustă, și un ciorap lucrat la mână și orice. Ca să le facă pe fete să aibă ambiție să lucreze în continuare, le premia, dar nu în bani, ci în produse, sau la conac o masă-două pe zi, ca să poată să-i ambiționeze. Una dintre premiate a fost și mama mea, care a rămas fără tată, a murit în război. Și mama a avut premiu două sau trei mese pe zi, pentru trei frați și cu ea patru. Așa și noi acum”, explică Olga Filip.

„Am lucrat de nu le mai știu numărul. N-am ținut la preț”

În sala căminului cultural din Cezieni a fost, duminică, 30 iunie 2024, din nou mare agitație. Cele mai frumoase cămăși cusute în ultimul an au fost premiate, iar de ales a fost greu, pentru că s-au cusut într-un an aproape 200. Iile au trecut prin fața juriului, dar înainte de asta au avut de trecut testul dur al „concurenței”.

Femeile care au cusut ii în anul în curs au așteptat să le prezinte juriului FOTO: A.M.
Femeile care au cusut ii în anul în curs au așteptat să le prezinte juriului FOTO: A.M.

Bătrânele satului, s-a dovedit și anul acesta, sunt cele care au lucrat cu sârg, pentru copii, pentru nepoți, pentru strănepoți, pentru prietenii copiilor, pentru cine și-a dorit o ie de Cezieni. „Am lucrat de nu le mai știu numărul. Am și vândut multe, n-aveam cum să le mai aduc aici”, mărturisește o bătrână.

„Pentru nepoțică am făcut-o. E la București, nu a putut să vină. Îi place foarte mult să le poarte. Zece i-am cusut până acum”, dezvăluie o altă bunică.

Am multe, cred că sunt sute cusute, fac și pe comandă. Cu pânza mea, cu arniciul meu cu tot, cu modelul meu. Pot să vină și cu model. Am cusut și de bărbați multe. Numai la Uniunea Europeană câte am lucrat, șapte o dată, numai de femei”, spune tanti Măriuța. Iile și cămășile cusute de dânsa au ajuns și în Anglia și în alte părți ale lumii. „Eu n-am ținut la preț”, mai spune tanti Măriuța, ferindu-se să dezvăluie cum își prețuiește munca. Povestește că lucrează cel mai bine noaptea. E liniște, n-o mai întrerupe nimeni strigând la poartă. Are și mare ajutor din partea soțului, așa își poate petrece mult timp lucrând. „Ei, mai fac și treabă dimineața, că, de, cine te ține așa, dar m-ajută”, adaugă bunica.

O comisie a numărat obiectele expuse FOTO: A.Mitran
O comisie a numărat obiectele expuse FOTO: A.Mitran

În alt colț al sălii se află o doamnă care și-a cusut ia așa cum și-a dorit-o. Modelul, unul la care nu s-ar fi încumetat prea multe artizane, nici din cele cu experiență, a necesitat aproape un an de muncă. Ia a fost îmbogățită și cu paiete, iar rezultatul este într-adevăr spectaculos. „Nu o vând, dar dacă ar fi să spun un preț aș zice 2.500 lei. Oamenii când aud prețul ăsta spun că e mult, însă nimeni nu știe câtă muncă este”, spune femeia. Doar materia primă a costat-o, a estimat creatoarea, aproximativ 400 lei. E vorba de pânză de calitate, de ață - care nici aceasta nu poate fi oricum, de paiete, iar cel mai de preț, munca sa și timpul investit.

Tinerele care au învățat să coasă pe când erau copii astăzi cos pentru copiii lor FOTO: A.M.
Tinerele care au învățat să coasă pe când erau copii astăzi cos pentru copiii lor FOTO: A.M.

Bunicile, în schimb, își prețuiesc cel mai puțin munca. Spun că „și așa stau acasă”, așa că se bucură dacă-și mai pot ajuta copiii sau nepoții realizând cămăși tradiționale pe care ulterior le vând. Pentru cele stilizate, sau „de stradă”, prețurile încep de pe la 150-200 lei, cele pentru copii, și pot ajunge și la 400-500 lei, însă pentru modelele tradiționale prețul urcă ceva mai mult, chiar dacă nu cu mult.

„Nu le vând pentru toți banii din lume”

Astăzi, pe porțile din Cezieni sunt din nou multe obiecte de port popular expuse de „Sărbătoarea iei”, iar asta după ani în care elanul sătenilor se cam estompase. Mulți dintre săteni spun că nu ar vinde „pentru toți banii din lume” lucrurile moștenite, pentru că ele sunt legătura cu înaintașii. „Nu le vând pentru toți banii din lume. Aici e muncă, e suflet, e istoria familiei mele”, spune o doamnă care doar le arată privitorilor, an de an, ce minuni ieșeau din mâinile ceziencelor.

În pandemie, pentru că nu se mai puteau întâlni la căminul cultural și nici la hora satului de pe stadion, s-a luat decizia, spune primarul Dănuț Gușatu, de a le premia pe femeile care și-au expus pe gard cămășile lucrate în anul respectiv. Tot atunci s-a decis însă să se acorde o sumă de bani și pentru fiecare obiect din lada de zestre expus. Așa au fost stimulați oamenii pe de o parte să-și expună obiectele de port popular, iar pe de alta, chiar să sporească zestrea de obiecte, pentru că în această duminică, pe lângă jurizarea iilor cusute, o comisie trece pe la fiecare gospodărie și numără obiecte expuse, urmând să li se acorde câte o sumă de bani.

Sute de cămăși se cos anual la Cezieni FOTO: A. Mitran
Sute de cămăși se cos anual la Cezieni FOTO: A. Mitran

Măsura nu este privită de toată lumea cu ochi buni. Inginerul Tudor Dănacu, cel care în 1974 a luat decizia de a reînvia hora satului și a le oferi bani femeilor care încă își coseau cămășile, de la acea ediție începând numărătoarea la „Sărbătoarea iilor”, spune că oferirea a sute de premii ar putea duce în derizoriu demersul de a departaja lucrul bine făcut de cel care se îndepărtează de tradiție. Se bucură însă că spiritul sărbătorii nu s-a pierdut și că și astăzi oamenii vin de peste tot acasă, să fie împreună și să se prindă în hora satului.

„În perioada respectivă era mare lucru pentru noi să depăşim graniţele localităţii”

Și tinerii fac eforturi să se întoarcă la Cezieni de „Sărbătoarea iei”. Mulți dintre ei au fost dansatori în cadrul ansamblului de copii „Ghiocelul” și îi leagă amintiri neprețuite, iar fetele, o parte, au fost elevele meșterului popular Olga Filip și au deprins meșteșugul coaserii iei încă din copilărie, așa că tinerii sunt legați de Cezieni cu mii de fire.

O tânără profesoară mărturisește că a trăit, cu două seri  înainte, momente cu adevărat emoționante. S-a întâlnit cu foștii colegi din ansamblu – a fost mare sărbătoare și pentru ei, Ansamblul de călușari Ghiocelul împlinind 50 de ani – și au avut multe să-și povestească.

Ing. Tudor Dănacu, cel care a inițiat „Sărbătoarea iei”, în anul 1974 FOTo: A.M.
Ing. Tudor Dănacu, cel care a inițiat „Sărbătoarea iei”, în anul 1974 FOTo: A.M.

E o mândrie pentru noi, asta e sărbătoarea noastră de suflet. Aţi văzut câte persoane am fost aici şi mai ales copii. De la cei mici pornește. Cumva ne adună pe toţi acasă, pentru că sunt aici fete care au venit de prin Italia, din Spania, din alte ţări, ne reuneşte pe toţi în preajma zile de Sânziene, venim cu toţii acasă cu bucurie. La fel, Ansamblul „Ghiocelul”, din care am făcut parte eu şi mulţi dintre colegii din generaţia mea. Chiar am avut vineri o întrunire, toţi foştii membri ai ansamblului, şi a fost foarte frumos”, a povestit Violeta Cârstea, o tânără profesoară care le predă copiilor dintr-o localitate învecinată.

Tânăra profesoară care a făcut parte din ansamblul „Ghicelul” FOTO: A.M.
Tânăra profesoară care a făcut parte din ansamblul „Ghicelul” FOTO: A.M.

Tânăra spune că ansamblul le-a oferit șansa unică, poate, de a vedea lumea. „Ne-am amintit unde am mers, ce am vizitat, ce am făcut. În perioada mea, călușul a ajuns și în Japonia, Belgia. Noi am fost în Italia, în Franţa. În ţară, cel puţin, am fost prin toate locurile. E o comună mică, nu suntem mulţi în sat şi era greu, părinţii n-aveau posibilităţi, aici mai mult munca la câmp şi cam atât. În perioada respectivă era mare lucru pentru noi să depăşim graniţele localităţi. Am fost la Reșița, Rădăuți, Târgu-Mureș, Tulcea, Piatra-Neamț, prin toată țara ne-am plimbat. Costumele băieților erau făcute de noi, cel puțin pălăriile, lipit mărgele și toate modelele pe ele. Și la cămăși în sine am participat și am cusut”, a adăugat Veronica.

Deși bucuria e generală, bătrânii par cei mai pătrunși de ce se întâmplă an de an. Prețuiesc mult mai mult întâlnirile între ei, se bucură de nepoți și se bucură că le vor lăsa, în lada de zestre pe care oamenii de aici o prețuiesc cu adevărat, nu doar adevărate obiecte de patrimoniu, ci o parte din sufletul lor. „Nepoata mi-a zis că pe cele pe care i le-am cusut ei nu vrea să le vândă orice-ar fi. Că nu le mai poartă, că-i sunt mici, dar ține la ele și, cine știe, peste ani poate le poartă copiii ei”, spune o bunică privind cămășile numeroase cusute de-a lungul ultimilor ani, pe care le-a expus pe gard, pentru privitori.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite