Posturi libere la Stat, de 4.000 euro salariul. Doritorii au foarte puțin timp la dispoziție
0O instituție subordonată Ministerului Muncii scoate la concurs cinci posturi vacante. Nu se impun condiții de vechime, dar timpul pe care cei interesați îl au la dispoziție pentru înscriere la concurs este foarte scurt. O alta a anunțat cinci posturi pentru care salariul este de aproape 4.000 euro.

Casa Județeană de Pensii Olt este instituția care are nevoie în următoarea perioadă de cinci angajați pentru a duce la bun sfârșit evaluarea dosarelor în vederea recalculării pensiilor din sistemul public de pensii. Contractul este pe perioadă determinată, cei care vor fi admiși urmând să fie încadrați mai puțin de un an, până la 31 august 2024.
Perioada rezervată înscrierilor a început luni, 18 septembrie 2023, și se încheie în 20 septembrie 2023. Proba scrisă, care va fi cu întrebări tip grilă, urmează să fie susținută în 27 septembrie. Concursul are și o probă de interviu, acesta fiind susținut în termen de patru zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
Patru dintre posturile disponibile sunt de consilier debutant, pe lângă îndeplinirea condițiilor generale de concurs cerându-se candidaților să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență într-unul din domeniile: științe economice, științe inginerești, științe juridice, științe administrative, precum și în domeniul de licență: matematică, fizică sau informatică. Nu este necesară vechimea în specialitatea studiilor.
Un alt post vacant este cel de referent debutant. Candidații trebuie să fi absolvit liceul, cu diplomă de bacalaureat. Nici în acest caz nu este necesară vechimea în muncă.
Ce li se cere însă și celor care vor ocupa un post de consilier, dar și referentului, sunt competențele digitale. În cadrul interviului va exista o probă practică în acest sens.
Și Casa Națională de Asigurări de Sănătate caută angajați noi. Este vorba de cinci specialiști IT&C în cadrul Direcției Tehnologia Informației, angajatorul anunțând și cât va fi salariul: 19.857 lei, echivalentul a 3.971 euro. Înscrierile în acest caz au loc până în 2 octombrie 2023, iar proba se va susține, la sediul instituției, în data de 9 octombrie 2023.
Detalii despre concursurile pentru ocuparea posturilor amintite puteți obține de pe site-urile fiecăreia dintre instituții.