Pensionarii care se tratau cu bilet prin Casa de Pensii au fost trimişi acasă din staţiuni. Se suspendă şi revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sejurul pensionarilor s-a încheiat odată cu decretarea stării de urgenţă FOTO: arhiva
Sejurul pensionarilor s-a încheiat odată cu decretarea stării de urgenţă FOTO: arhiva

Pensionarii care ar fi trebuit să plece la tratament în 23 martie vor rămâne acasă, hotelurile şi centrele de balneo-fizio-terapie fiind închise de astăzi. Cei care au de recuperat bani urmează să o facă în perioada următoare, de la Casa de Pensii.

Casa Judeţeană de Pensii Olt a anunţat, luni, 16 martie 2020, că suspendă vânzarea biletelor de tratament, pentru cele deja vândute pensionarii urmând să-şi recupereze banii. Mai mult, pensionarii aflaţi în staţiune au fost trimişi acasă înainte ca sejurul lor să se încheie, şi aceştia urmâns să-şi recupereze banii plătiţi, proporţional cu zilele de tratemnt rămase neefectuate.

„Având în vedere starea de urgenţă decretată de autorităţile române şi   prevederile Hotărârii nr.9/14.03.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pentru instituirea unor măsuri pentru evitarea răspandirii COVID-19(Coronavirus) prin care au fost aprobate recomandarile „Grupului de analiza” , ce vizează şi  “restricţionarea activităţilor cultural-ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment  care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în sali de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetică, săli de jocuri de noroc şi cazinouri”, vă comunicăm faptul că activitatea de eliberare a biletelor de tratament balnear este suspendată pe perioada stării de urgenţă.
Biletele care au fost eliberate vor fi anulate, inclusiv în aplicaţia SPA, urmând ca beneficiarii să solicite restituirea integrala a contributiei.
Beneficiarii biletelor anulate  vor putea beneficia de un nou bilet de tratament în anul curent dacă vor depune o nouă cerere şi vor solicita o altă perioadă“, a anunţat Casa de Pensii Olt, precizând totodată că noile cereri pentru acordarea biletelor de tratament balnear se vor putea transmite prin e-mail sau prin postă, adresele electronice fiind: cjpolt@rdslink.ro sau petitii@cjpolt.ro.

Peste 20 de bilete cu data de prezentare în staţiune 23 martie au fost vândute în judeţul Olt, însă pensionarii îşi vor recupera banii. Vânzarea pentru această serie a fost, însă, mai slabă faţă de cea anterioară, vârstnicii începând deja să se teamă de pericolul Covid-19.

O altă activitate importantă care îi vizează pe pensionari, de data aceasta pe cei acre încasează pensii de invaliditate, s-a suspendat de asemenea. Este vorba de activitatea de expertizare medicală, care se întrerupe pe de o parte pentru a evita aglomerările la uşa cabinetelor, iar pe de alta pentru că pensionarii nu mai au, în această perioadă, posibilitatea să se interneze în unităţile spitaliceşti pentru investigaţiile absolut necesare în momentul evaluării. Spitalele, în marea lor majoritate, şi-au reorganizat activitatea, amânând internările programate, cum sunt şi cele ale pensionarilor de invaliditate, din cauza ameninţării noului coronavirus. Anunţul important este însă că amânarea evaluării medicale nu va influenţa plata pensiei.

„Asigurăm pe toţi pensionarii de invaliditate că plata drepturilor de pensie va fi continuată în toată perioada în care revizuirea medicala este suspendată“, au precizat reprezentanţii CJP Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite