O tânără de 21 ani este de negăsit din a doua zi de Paște. Venise acasă de sărbători din Italia
0O tânără din Olt care s-a întors din Italia, alături de fratele său, să petreacă sărbătorile de Paște, a dispărut de trei zile. Fratele său a apelat la poliție pentru a-i da de urmă.

Poliţiştii din Olt caută o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna Milcov, județul Olt, care a plecat voluntar de la domiciliu, în a doua zi de Paște, și nu a mai revenit. Tânăra se întorsese alături de fratele său, din Italia, pentru a petrece acasă sărbătorile.
Tot împreună ar fi trebuit să se întoarcă în Italia în această săptămână. Fata a dispărut însă fără urmă și nu poate fi contactată, așa că fratele său a anunțat, miercuri, 19 aprilie 2023, poliția.
„La data de 19 aprilie 2023, în jurul orei 18:30, polițiștii Postului de Poliție Milcov, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați de un tânăr, în vârstă de 19 ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că, la data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 22:00, numita MILITARU MARINELA MĂDĂLINA, în vârstă de 21 de ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit”, au comunicat rreprezentanții Poliției Olt.
Fata are 1,60 metri înălțime, 75 de kilograme, ochi căprui, păr blond, lung până la nivelul umerilor. „La momentul plecării, tânără purta o bluză de culoare închisă, pantalon de culoare neagră, iar în picioare purta pantofi sport de culoare albă.
Cei care pot furniza informații ce pot ajuta la găsirea tinerei sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112”, este apelul polițiștilor.
Chiar înainte de Paște, o adolescentă în vârstă de 15 ani a plecat de acasă dintr-o localitate de Vrancea, părinții săi apelând, la fel, la ajutorul polițiștilor pentru a-i da de urmă. Minora este din satul Vizantea Răzăşească, comuna Vizantea-Livezi, iar familia acesteia a sesizat faptul că a plecat voluntar de acasă, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, fără a mai reveni la domiciliu.