Dispariţia unei adolescente, în urmă cu 40 de ani, la Vatican. Papa Francisc vrea elucidarea misterului
0Fratele Emanuelei Orlandi, tânăra dispărută în urmă cu 40 de ani, s-a întâlnit cu un investigator al Vaticanului căruia Papa Francisc i-a dat mână liberă să ajungă la capătul firului anchetei, oriunde ar putea duce aceasta, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Astfel, unul dintre cele mai mari mistere din Italia - pentru care în ultimele patru decenii au fost deschise morminte, au fost exhumate oseminte şi teorii ale conspiraţiei au abundat în încercări de a determina exact ceea ce s-a întâmplat cu Emanuela Orlandi - a intrat marţi într-un nou capitol.
Fata a dispărut pe 22 iunie 1983
Emanuela Orlandi, fiica unui angajat al Vaticanului a cărui familie locuia în Vatican, avea pe atunci 15 ani. După o lecţie de muzică la Roma, pe 22 iunie 1983, adolescenta nu s-a mai întors acasă.
Dispariția ei a făcut obiectul unor investigaţii în Italia şi la Vatican, a revenit în atenţie la nivel mondial după lansarea, la sfârşitul anului trecut, pe Netflix a serialului „Vatican Girl".
Procurorul şef al Vaticanului Alessandro Diddi a redeschis, în ianuarie, o anchetă anterioară neconcludentă a Vaticanului, având la bază dosare ale predecesorului său pensionar.
Fratele mai mare al Emanuelei, Pietro, şi avocatul familiei, Laura Sgro, s-au întâlnit marţi după-amiază, la Vatican, cu procurorul Alessandro Diddi.
Teoriile despre dispariţia tinerei Orlandi sunt diverse. În anii 1980, presa italiană a speculat că tânăra a fost răpită într-o încercare de a asigura eliberarea lui Mehmet Ali Agca, turcul închis în 1981 pentru că a încercat să-l asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.