FOTO  Prostituate surprinse “la lucru” în apropiere de Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru femei au fost amendate de către efective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt în cursul zilei de miercuri – 12 iunie, după ce au fost surprinse la câţiva kilometri de municipiul Slatina în timp ce încercau să atragă bărbaţi pentru practicarea de relaţii sexuale.

Femeile au fost depistate de către jandarmii olteni cu ocazia executării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale efectuată în zona de competenţă, respectiv pe Drumul European 574 în sectorul Slatina – Găneasa, precum şi în zona Pădurii Saru.

“Cele patru femei au fost sancţionate contravenţional cu câte 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a precizat maior Emanuel Botan, responsabil relaţii publice al Jandarmeriei Olt.

Femeile respective, având vârste cuprinse între 29 şi 42 de ani, provin din localităţile Balş, Bobiceşti şi Oboga. Ele au fost depistate în timp ce atrăgeau persoane de sex masculin în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani. Dosarele cu actele de constatare au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

Oficialul citat a mai menţionată că, de la începutul anului şi până în prezent, jandarmii olteni au aplicat 64 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 32.000 lei pentru atragerea de persoane în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra unor sume de bani.

Mai puteţi citi şi:

Percheziţii la foc automat în Olt şi alte 13 judeţe după evazionişti „de lux”

Descinderi la spărgători de locuinţe din Olt

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite