Cozi imense la benzinăriile din Slatina. „Îţi vine să crezi că nu sunt sănătoşi oamenii ăştia” VIDEO

0
0
Şoferii aleargă spre benzinării cu fel de fel de recipiente, de teamă că preţul va continua să crească FOTO: Alina Mitran
Şoferii aleargă spre benzinării cu fel de fel de recipiente, de teamă că preţul va continua să crească FOTO: Alina Mitran

Şoferii au luat cu asalt benzinăriile de teamă că preţurile vor creşte peste noapte. „Sigur că aleargă oamenii, că de mâine e 10 lei litrul, aşa am auzit“, vine şi justificarea. Ministerul Economiei a anunţat că isteria este artificială şi că benzina nu se va scumpi.

La benzinăriile din Olt, dar şi în judeţele vecine, oamenii sunt pregătiţi să petreacă ore întregi pentru a alimenta, de teamă că preţul carburanţilor va creşte în continuare. 

„Cum să mai crezi că nu e bine să dai buzna, când acum trei zile era 7,3 lei, iar acum se apropie de 8?“, îşi justifică oamenii alegerea.

Pe lângă şoferii care, neavând de ales, stau cuminţi la cozi imense, e mare zarvă şi pe margine. Spre o benzinărie aparţinând lanţului Lukoil aleargă un bărbat cu un recipient din plastic în mână, grăbit şi el „să mai apuce la preţul ăsta“. 

E chiar benzinăria pe care românii vorbeau să o saboteze cu zile în urmă, la care de asemenea s-a format coadă.

Preţurile valabile miercuri-seara, 9 martie 2022 FOTO: Alina Mitran

coadă la benzinării în slatina - foto alina mitran

„E pur şi simplu ireal. Îţi vine să crezi că nu sunt sănătoşi oamenii ăştia. În tot oraşul e aşa, sunt cozi de kilometri. Şi, culmea, nu ne înghesuim noi, taximetriştii, dar se înghesuie cei care se fâţâie cu maşinile pe 3 kilometri sau nu le scot cu zilele din parcare“, spune un taximetrist, uimit de cele văzute în seara zilei de 9 martie 2022. „Lumea chiar nu înţelege că tocmai comportamentul ăsta al nostru îi motivează să crească preţul“, continuă bărbatul să-şi spună părerea.

Oamenii sunt dispuşi să stea chiar şi ore bune la coadă FOTO: Alina Mitran

coadă la benzinării în slatina - foto alina mitran

Un început de panică se vede şi în magazine, acolo unde cumpărătorii se orientează deja către alimente cu termen de valabilitate mai mare. „Tu, cu pizza? Păi, n-ai auzit că se scumpesc toate? Conserve, altceva, nu iei?“, aproape că o ceartă o doamnă pe o tânără întâlnită la rând la casa de marcat. „Lăsaţi, că ne descurcăm noi cumva!“, aproape că se scuză tânăra.

„Nu întraţi în jocul celor care doresc destabilizarea României!“

Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Rareş Bogdan atrage atenţia că avem de-a face cu o diversiune.

„Nu intraţi în panică! Deşi preţurile la carburanţi sunt inacceptabil de mari la tot ce depăşeşte 6 lei, ce s-a întâmplat la câteva staţii Mol din Bihor şi un mic operator privat reprezintă cazuri izolate. Nu este o realitate generală care să vă facă să intraţi în panică! Situaţia de la graniţa de Vest a României, nici acolo peste tot, este generată de raţionalizarea consumului în Ungaria, unde staţiile de benzină nu mai stau deschise decât 4 ore pe zi. Preţurile sunt 7.43, 7.55, 7.60, 7.80, respectiv 7.99 la unele staţii PETROM, OMV, Rompetrol, Oskar, NU au sărit de 8 lei, nicidecum nu au ajuns la 11 lei, respectiv la 11.20 decât în câteva staţii din reţeaua Mol din Bihor si la un operator privat mic, cu doar 2 staţii aflate pe graniţă. Vă rog din suflet, fiţi responsabili, NU intraţi în panică! Aveţi încredere! România este protejată şi sigura. Nu întraţi în jocul celor care doresc destabilizarea României!”, a scris Rareş Bogdan.

Poziţia ministrului Energiei AICI.

   

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cozi kilometrice la benzinăriile din Cluj după zvonuri neconfirmate privind scumpirea benzinei FOTO VIDEO

Cozi uriaşe la benzinăriile din Bihor. Autorităţile avertizează că isteria este alimentată artificial VIDEO

Mai multe - Slatina

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite