Cozi uriaşe la benzinăriile din Bihor. Autorităţile avertizează că isteria este alimentată artificial VIDEO
0S-au format cozi uriaşe la benzinăriile din Bihor, miercuri, şirurile de maşini întinzându-se pe sute de metri la anumite staţii de carburanţi, în condiţiile în care, în ultimele zile, preţurile au crescut constant pe fondul conflictului din Ucraina.
Şoferii îşi fac plinul, iar unii au chiar bidoane, în care-şi cumpără combustibil, mai ales că, în judeţ, în municipiile Marghita sau Beiuş, preţurile explodaseră deja: întâi a fost 9 lei pentru ca, după prânz, să fie 11 lei, preţul record fiind înregistrat la o benzinărie din Beiuş, partener Mol.
„Am fost obligat să scumpesc pentru că am cumpărat mai scump. Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul", a explicat Daniel Degău, administrator şi unul din patronii firmei Desira Impex, care mai deţine şi două benzinării partenere Rompetrol.
Potrivit aceleiaşi surse, carburantul se va scumpi şi la pompele Rompetrol şi partenerilor săi. „S-a scumpit şi carburantul la depozitul Rompetrol, azi era tot 8,6 lei/litru, deci se scumpeşte şi la eil", a mai spus Degău.
La benzinăriile Petrom, cozile sunt la ordinea zilei de la debutul războiului în Ucraina foto: Laura Gal
În Oradea, la benzinăria MOL de pe Ştefan cel Mare, un litru de benzină 95 se vindea, miercuri după amiaza, cu 7,65 lei, motorina cu 7,76 lei, iar GPL cu 3,71 lei, la Petrom, benzina 95 era de 7,52 lei/litrul, motorina 7,61 lei iar GPL 3,69 iar la OMV un litru de benzină 95 costa, miercuri după amiaza, 7,65 lei, iar combustibilul Diesel 7,74 lei.
Pe grupul de Facebook Info Trafic Bihor, şoferii au postat imagini cu cozile formate la benzinăriile din judeţ
Nu întraţi în jocul celor care doresc destabilizarea României!
Într-o postare pe Facebook, europarlamentarul Rareş Bogdan atrage atenţia că avem de-a face cu o diversiune.
„Nu intraţi în panică! Deşi preţurile la carburanţi sunt inacceptabil de mari la tot ce depăşeşte 6 lei, ce s-a întâmplat la câteva staţii Mol din Bihor şi un mic operator privat reprezintă cazuri izolate. Nu este o realitate generală care să vă facă să intraţi în panică! Situaţia de la graniţa de Vest a României, nici acolo peste tot, este generată de raţionalizarea consumului în Ungaria, unde staţiile de benzină nu mai stau deschise decât 4 ore pe zi. Preţurile sunt 7.43, 7.55, 7.60, 7.80, respectiv 7.99 la unele staţii PETROM, OMV, Rompetrol, Oskar, NU au sărit de 8 lei, nicidecum nu au ajuns la 11 lei, respectiv la 11.20 decât în câteva staţii din reţeaua Mol din Bihor si la un operator privat mic, cu doar 2 staţii aflate pe graniţă. Vă rog din suflet, fiţi responsabili, NU intraţi în panică! Aveţi încredere! România este protejată şi sigura. Nu întraţi în jocul celor care doresc destabilizarea României!”, a scris Rareş Bogdan.
Poziţia ministrului Energiei AICI.
Vă recomandăm şi:
Planul Alb, declanşat pentru Ucraina. Spitalele din Oradea pregătesc medici, paturi şi stocuri la