Bărbat din Olt, arestat pentru că a incendiat casa mamei sale. Cearta pe avere ar fi dus la gestul extrem

0
Publicat:

Un bărbat din Olt a fost reținut și ulterior arestat pentru că a incendiat casa în care locuia mama sa. Totul ar fi pornit de la o ceartă pe avere, iar bărbatul, supărat că nu-i revine lui imobilul, ar fi ales să-l distrugă.

Pentru stingerea incendiului au fost chemați pompierii FOTO arhiva
Pentru stingerea incendiului au fost chemați pompierii FOTO arhiva

Bărbatul care a decis să distrugă imobilul în care locuia mama sa are 46 ani. Înaintea gestului extrem, între bărbat și mama acestuia ar fi avut loc discuții în contradictoriu, legate de dreptul la moștenire, la finalul cărora bărbatul a pus foc casei, producând distrugeri unei anexe a locuinței. Totul s-a petrecut duminică, 28 ianuarie 2024, în localitatea Schitu din județul Olt.

„În fapt, la data de 28 ianuarie 2024, în jurul orei 10,00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că la o locuință din comuna Schitu a izbucnit un incendiu. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Perieți. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Slatina, pe fondul unor discuții contradictorii cu mama sa, ar fi incendiat locuința acesteia din comuna Schitu. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și continuă cercetările pentru documentarea activității infracționale și dispunerea măsurilor legale.

Reținut în aceeași zi

Bărbatul a și fost reținut, chiar în ziua în care a provocat incendiul, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

„În urma probatoriului administrat, la data de 28 ianuarie 2024, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt”, au mai precizat polițiștii. Luni, 29 ianuarie 2024, Judecătoria Slatina dispus măsura arestării preventive față de bărbat, pentru 30 de zile.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai precizează polițiștii. 

Un caz similar s-a înregistrat, în toamna anului trecut, în localitatea Osica de Sus, tot în județul Olt, un bărbat distrugând locuința pe care nu ar fi reușit să o obțină prin moștenire.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite