Vrăjitorul gherghefului: un băiat de doar 10 ani din Sibiu este cel mai priceput mic meşteşugar şi ştie secretele ţesutului
0La doar 10 ani, Silviu Gâţă, din localitatea sibiană Sălişte, ţese adevărate minunăţii la un gherghef vechi de 100 de ani, care i-a aparţinut bunicii. Anul acesta, Silviu a câştigat pentru a cincea oară consecutiv Olimpiada Naţională a Micilor Meşteşugari.
Îmbrăcat într-un splendid costum popular, pe care îl poartă cu mândrie la toate concursurile, expoziţiile şi târgurile la care participă, Silviu trece cu migală firul de aţă printre iţele gherghefului mai înalt decât el şi vechi de aproximativ 100 de ani. Deşi are o pasiune cel puţin atipică pentru un băiat, a reuşit nu doar să înveţe meşteşugul foarte bine, ci şi să obţină rezultate de excepţie la concursurile la care a participat.
În familia băiatului de numai 10 ani, ţesutul este tradiţie de generaţii, iar de gherghef s-au îndrăgostit nu doar mama şi bunicile, ci şi unchi sau verişori. Mama lui Silviu, Mihaela Gâţă (36 de ani), este educatoare, dar şi instructor în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu“, pe partea de cusut şi ţesut. „De când ne ştim ţesem. Bunica, străbunica, stră-străbunica asta făceau, am un unchi care ţesea, fiul lui la fel, şi bărbaţi, şi femei deopotrivă. Eu lucram şi atunci când nu o făceam eu, Silviu se aşeza şi lucra, avea tendinţa să mă imite, şi imitându-mă a învăţat. Dacă am văzut că îi place n-am vrut să-l opresc. Îi place foarte mult, îl las să lucreze atunci când îşi doreşte el, de asta este atras, obligat nu faci treabă şi nici performanţă, mai ales la vârsta lui. La şcoală facem modele vechi alese în funcţie de ce-şi doresc şi copiii, în limitele impuse de tradiţie, pentru că trebuie să păstreze ideea originală. Totuşi, ne permitem mici schimbări, ca să nu copiem identic modelul tradiţional, să venim şi noi cu ceva, să-i dăm o tentă de noutate“, povesteşte Mihaela Gâţă.
ŢESE DE LA 4 ANI
Silviu îşi aminteşte zâmbind de prima lui creaţie făcută la gherghef, un semn de carte pe care îl păstrează şi astăzi. „În casa noastră toţi ţeseau şi am zis să încerc şi eu. Aveam 4 ani şi un pic când am început cu ghergheful. M-am uitat la ce făceau ai mei, am încercat şi am reuşit. Primul obiect pe care l-am făcut a fost multicolor, era mic, un semn de carte“, povesteşte Silviu.
A urmat apoi cursurile şcolii unde mama lui este instructor, iar astăzi, din mânuţele lui pricepute ies adevărate minunăţii. Face de la semne de carte până la carpete şi este al cincilea an când obţine premiul întâi la Olimpiada Naţională a Micilor Meşteşugari, pe specializarea lui. „La Olimpiadă e frumos, trebuie să fim atenţi şi să ştim să răspundem, mai ales când vine juriul. Mă întreabă cum ţes, cum se numeşte ţesătura, din ce este făcută, cum este vopsită. Mă întreabă şi de costumul popular, cum se numesc piesele, dar şi de la câţi ani fac asta, cum se numesc modelele pe care mi le arată“, povesteşte Silviu.
PRIMII BANI CÂŞTIGAŢI DIN MUNCA LUI
Micuţul lucrează, în medie, una-două ore pe zi, şi merge nu doar la concursuri, ci şi la expoziţii şi târguri de produse tradiţionale, alături de ceilalţi membri ai familiei. E îndrăgostit de ceea ce face, spune că lucrează cu drag şi niciodată din obligaţie. Iar la târguri şi expoziţii îi place să interacţioneze cu oameni străini:
„Sunt bucuros când sunt la gherghef, îmi place, mă gândesc la ceea ce fac. Când văd oameni străini are îmi apreciază creaţiile mă bucur şi sunt mândru. Mulţi s-au mirat, au şi întrebat cum de un băiat face aşa ceva, s-au minunat că eu ţes,mi-au spus că sunt frumoase, m-au întrebat cum le-am făcut şi le-am explicat“. Produsele create de el se vând cu preţuri pornind de la 5 lei, pentru un semn de carte, şi până la 60 de lei, pentru o carpetă. Dincolo de munca la gherghef, Silviu are şi la şcoală rezultate foarte bune, joacă fotbal sau diferite jocuri pe calculator.
Tradiţia merge mai departe
Pasiunea din familie nu a moştenit-o doar Silviu, ci şi sora lui mai mică, Paula, extrem de talentată pe partea de cusături. Şi ea a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu“ şi, deşi are doar 7 ani, se mândreşte deja cu numeroase premii la competiţii de profil.
Mama lor e foarte bucuroasă nu doar pentru că că ambii copii i-au moştenit pasiunea, ci şi de faptul că la cursurile ei de la şcoala populară vin foarte mulţi copii, de toate vârstele, iar tradiţia merge astfel mai departe. „Este foarte important să nu păstrăm doar pentru noi aceste îndeletniciri, nu m-ar ajuta cu nimic să ştiu doar eu. Vreau ca fiecare copil care vine la cursuri să înveţe măcar puţin, astfel el transmite mai departe, şi apoi mai departe, să ştim cine am fost şi ce au făcut ceilalţi dinaintea noastră pentru noi“, mai spune Mihaela Gâţă.
Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, la ediţia XX
În acest an, 200 de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani s-au întrecut la Sibiu, în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, la cea de-a XX-a ediţie a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale“. Copiii s-au putut înscrie la diferite discipline, respectiv pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, sculptat icoane de vatră, pictură naivă, încondeiat ouă, metaloplastie, pirogravură, lemn legat în cositor, prelucrare metal, confecţionat măşti, confecţionat păpuşi în port popular, cusut, brodat, confecţionat piese de port popular, împletit ciucuri pe lemn, tors, ţesut la război vertical şi orizontal, confecţionat podoabe, dantelă cu ciocănele, broderie pe piele, cojocărit, confecţionat opinci, olărit, modelaj ceramică, prelucrare lemn, os şi fier şi prelucrare corn. Pe lângă concurenţii veniţi în număr mare din toate zonele ţării, au ţinut workshop-uri pe diferite specializări elevi din Rusia şi Bulgaria. În paralel cu olimpiada s-a desfăşurat şi cea de a VII-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie“, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
