Tânărul din Miercurea Ciuc care a renunţat la visul american pentru viaţa de fermier în România: reţeta simplă a unei afaceri de succes în agricultură
0Lorand Ţăpuc (33 de ani) a renunţat la o viaţă lipsită de griji în ţara tuturor posibilităţilor, pentru a se întoarce acasă şi a-şi împlini cel mai frumos vis din copilărie.
Ca să-i înţelegi povestea, trebuie neapărat să-l vezi pe Lorand mângâind cu privirea oile împrăştiate pe păşuni, stâna, uriaşii câini ciobăneşti şi munţii încă îmbrăcaţi în zăpadă. Să-i vezi ochii şi zâmbetul acolo, în mijlocul unui peisaj desprins parcă dintr-o fotografie de demult, şi să-l ascuilţi cum îţi spune simplu, acolo, între turmele de oi, că ”fiecare îşi defineştea fericirea, iar pentru mine, cam asta e”.
Visul american, de-adevăratelea
În urmă cu 10 ani, Lorand era un tânăr cu posibilităţi şi realizări mult peste medie pentru cei de vârsta lui. Avea deja în Miercurea Ciuc un bar şi începuse să construiască o pensiune, şi afacerile mergeau, atunci când a venit telefonul de la o companie de recrutare pentru joburi în Statele Unite. Fără să stea pe gânduri, a lăsat totul şi a plecat, ”aşa, ca-n filme”, cum îi place să glumească acum. A vrut să trăiască pe viu visul american şi să vadă lumea. ”Am lăsat business, am lăsat tot, cred că am plecat şi la vârsta care trebuie, nu eram nici aşa de imatur la 25 de ani, deja eram responsabil pentru deciziile mele în viaţă, aveam o anumită experienţă”, povesteşte acum.
În State, a început ca agent de pază într-un parc de distracţii. A schimbat apoi joburi, locuri şi oameni, a bătut America la volanul unui TIR sau cu autobuzul, s-a descurcat întotdeauna în situaţii aparent imposibile şi a ajuns, într-un final, ofiice manager în cadrul unei companii de investiţii imobiliare din Chicago. ”Am ajuns ca să fiu office manager la firma aia, luam legătura cu clienţii, am lucrat acolo un an jumătate, aveam foarte mult succes, aveam comisioane mari, aveam maşină bună deja, apartament în centru, aveam de toate, îmi permiteam un stil de viaţă ok”, povesteşte tânărul.
Povestea era aparent perfectă, doar că nici jobul, nici viaţa fără griji nu i-au putut oferi un lucru esenţial: bucuriile simple, liniştea şi căldura celor dragi de acasă. Aşa că, după 3 ani în America, Lorand s-a întors acasă. ”Având toatea astea îmi aduceam aminte de bunicul, să mănânci o slănină, să mergi la un pescuit, trebuia să ajung în vârful muntelui ca să-mi dau seama care sunt lucrurile care te fac chiar fericit în viaţă, lucrurile simple şi familia, astea sunt resursele omului. Şi am luat decizia să mă întorc acasă”, povesteşte, zâmbind.
Ferma de acasă
A încercat cu o firmă de construcţii, nu a mers, a avut un bar, l-a vândut, după care a decis să-şi urmeze cel mai frumos vis din copilărie: acela de a avea propria lui fermă, undeva aproape de casă. Cu banii strânşi, dar şi cu un proiect pe fonduri europene, a pus pe picioare ferma lângă Ineu, o localitate aflată la aproximativ 25 de kilometri de Miercurea Ciuc. Astăzi are 500 de oi mame, peste 200 de miei şi 20 de berbeci de rasă. A făcut şi facultatea de Agronomie, iar acum urmează un master tot în domeniu.
”Înainte să plec din ţară am făcut Liceul Veterinar, ăsta era hobby-ul meu. Tot timpul am vrut să-mi fac aşa o fermă, dar nu-i chiar aşa de simplu, trebuie să aplici nişte tehnologii şi ca în orice business trebuie să faci nişte calcule, trebuie să aibă o dimensiune economică, să poată să-ţi aducă şi profit, nu poţi să începi cu 20 de oi sau cu 50 de oi şi să le înmulţeşti, şi peste 5 ani să ai vreo 150, nu ai făcut nimic. Ştiam că trebuie să încep cu un număr mai mare, măcar 200, ca să se autosusţină tot businessul. Am făcut şi un proiect european, pe instalarea tinerilor fermieri, şi am accesat 40.000 de euro fonduri europene şi s-a schimbat viaţa mea”, povesteşte Lorand.
A pornit ferma în 2012, şi tot profitul obţinut din vânzarea mieilor, dar şi al produselor tradiţionale, a fost reinvestit. ”În agricultură, măcar 5 ani de zile faci investiţia, se amortizează uşor şi după aia intră pe profit, e o investiţie pe termen lung, agricultura şi zootehnia în general în ţările dezvoltate se transmit din generaţie în generaţie, aici la noi comunismul a cam omorât treburile astea. După Revoluţie toată lumea punea cartofi şi creştea animale, dar nu e chiar pentru toată lumea, şi agricultura trebuie făcută de oameni specializaţi.
Am început cu un nucleu de oi mame autohtone din rasa ţigaie, poate să meargă şi rasa ţurcană, care sunt foarte robuste şi rezistente la intemperii, la zona noastră. Am adus o rasă romanov, care este cea mai prolifică din lume, la o fătare poate să facă 2 sau 3 miei, am introdus berbecii ăştia prolifici pe nucleul de oi mame, am obţinut produşi F1 femele, berbecii i-am sacrificat, şi produşii obţinuţi au primit caracteristicile rasei romanov până al 75 la sută, asta înseamnă că femelele F 1 au o prolificitate de până al 200 la sută. Obţin un nucleu de oi mame care se pretează la creşterea extensivă pe care o facem noi aici, adică păşuni montane. Peste femelele F1 acum introduc o rasă de berbeci terminală, o rasă de carne, ile de france, şi aşa o să obţinem nişte miei care or să producă o carcasă premium”, explică tânărul fermier. Mieii cu carcase premium merg foarte bine la export, în ţări precum Italia sau Franţa.
Bunătăţi fără conservanţi
Pe Lorand îl găsiţi periodic la Bucureşti, la târgul de produse tradiţionale secuieşti Ozosep, în apropiere de Piaţa Victoriei. Îşi vinde produsele făcute în ferma proprie, fără niciun fel de aditivi sau conservanţi. ”Deja facem ceva produse tradiţionale, caş, urdă, pastramă, avem clienţi şi umblăm şi la târguri de produse tradiţionale, în fiecare lună mergem la Bucureşti la târgul Ozosep,. Produc tot ce există din oaie – piei de miei, urdă, brânză, caş, carne de miel. Clienţii sunt în general familii tinere care vor să ştie ce consumă, pentru copii lor, produse sănătoase şi proaspete, nu sunt congelate”, spune Lorand.
Îşi promovează mica afacere pe Facebook şi speră să obţină o nouă finanţare pe fonduri europene pentru dezvoltarea fermei, achiziţie de utilaje şi realizarea unui atelier de produse lactate şi de procesare a cărnii.
Pentru tinerii care vor să se apuce de afaceri similare, are şi un sfat: ”În primul rând trebuie să te uiţi în tine dacă eşti făcut pentru aşa ceva. Cea mai mare investiţie este în tine, în şcoală, în know-how. Dacă îţi place şi eşti şi specializat atunci Guvernul şi Uniunea Europeană sunt ca un partener, că dacă nu iese un haos”, spune Lorand.
Viaţa fără televizor şi internet
La ferma lui Lorand şi la stâna din peisajul de poveste au ajuns până acum zeci de turişti, români dar şi englezi, nemţi sau polonezi. Străinii sunt fascinaţi de modul tradiţional în care se face păstorit în România, tradiţie pe care în alte părţi nu o mai regăsesc de mult.
”Primim şi grupuri de amatori de aşa ceva, am avut din Anglia, Germania, Polonia, România, îi aşteptăm cu mare drag să vină aici. Vin să stea sus la stână seara lângă foc, cu ciobanii, mănâncă, au posibilitatea să vadă şi un urs, şi un lup dacă mai apare. Sunt interesaţi de tot ce ţine de partea de tradiţional, cum se face, cum se păstrează. Noi ce facem aici în România, mai ales partea cu păşunatul extensiv, cu marii prădători, urs, lup, râs, aşa ceva nu mai este nicăieri în lume şi facem pază la animale cu câini de pază ciobăneşti”, explică tânărul fermier. Pe lângă turişti, i-au trecut pragul şi numeroase grupuri de copii, cărora le povesteşte cu bucurie şi răbdare despre viaţa simplă şi traiul sănătos.
Dincolo de porţile fernei, tânărul a redescoperit aceeaşi viaţă simplă, în care timpul, emoţiile şi priorităţile curg altfel. Acasă nu are nici cablu TV şi nici internet, însă îţi povesteşte zâmbind cum trebuie să ne obişnuim să adormim fără televizor, să ne întoarcem la oamenii de demult care adormeau privind cum arde focul sau ascultând cum curge apa.
„Chestiile necesare ca să te menţii în viaţă nu sunt chestiile astea impuse de lumea modernă, poţi să trăieşti şi fără BMW X 5 şi televizoare cu plasmă, chestii din astea. Trebuie să ne aducem aminte cum se trăieşte bine”, mai spune tânărul fermier.
Vă mai recomandăm:
Construite „pe bucăţi” în satele din jurul Gheorgheniului, mii de case de lemn au ajuns în ţări din toată Europa, la clienţi dintre cei mai pretenţioşi.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Doi soţi din Gheorgheni (Harghita) au deschis în urmă cu cinci ani o mică fabrică de sarmale. Ideea de afaceri s-a transformat într-un adevărat succes, iar „Adevărul“ vă spune povestea ei.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Se încarcă comentariile...
