FOTO Accident spectaculos la Sibiu: Un vitezoman băut „a zburat“ cu maşina pe un TIR
0
Un accident cel puţin neobişnuit a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Drumul Naţional 1, în judeţul Sibiu.
Accidentul i-a surprins până şi pe poliţiştii care au ajuns la faţa locului. Un bărbat de 37 de ani, aflat în stare de ebrietate, conducea cu viteză autoturismul pe drumul naţional 1, în zona localităţii Veştem. Când în faţă i-a ”apărut” un sens giratoriu, bărbatul a zburat pur şi simplu cu maşina peste el şi a ”aterizat” pe un TIR care circula în faţa sa, pe aceeaşi direcţie de mers, Sibiu-Vâlcea.
Potrivit reprezentatului biroului de presă al IPJ Sibiu, Elena Welter, rezultatul pe etilotest în cazul şoferului vinovat a fost de 0,83 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Ţinând cont ce ”cascadorie” a făcut, bărbatul a scăpat uşor, doar cu o fractură la umăr. A fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde a rămas internat.
Şoferul este, se pare, un pasionat al vitezei. Pe lângă mai multe amenzi pentru depăşiri ale limitelor de viteză cu mai puţin de 50 de kilometri, acesta are la activ şi o suspendare de permis, anul trecut, pentru că, în judeţul Braşov, a fost prins încălcând limita de viteză cu peste de 50 de kilometri.
Vă mai recomandăm:
Savantul transilvănean născut la Sibiu a rămas cunoscut în istorie drept părintele navigaţiei spaţiale, cercetările sale în domeniu fiind recunoscute şi apreciate în întreaga lume.
Cârţişoreanul rămas şi azi o legendă a avut o viaţă plină de peripeţii în America. Cu banii strânşi a dezvoltat acasă afaceri bănoase şi a fost primar în satul lui timp de patru mandate.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.







