Chirurg acuzat că tratează pacienţii în stare de ebrietate. Conducerea Spitalului Judeţean Sibiu a deschis o anchetă

0
Publicat:

A fost deschisă o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, după ce un medic chirurg a fost acuzat de colegii că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.

Spitalul Județean Sibiu FOTO: Facebook
Spitalul Județean Sibiu FOTO: Facebook

Colegii chirurgului au transmis conducerii unității medicale o sesizare scrisă în care reclamă că „începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”. 

Medicul Iulian Făgeţan conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Agerpres.

„Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens”, se arată în sezarea transmisă de cadrele medicale.

Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, susține că a primit această sesizare „săptămâna trecută”, fiind semnată de șapte medici. 

Managerul unității mai spune că, până în prezent, nu a primit informaţii de la cadre medicale sau pacienţi, aparţinători, că Iulian Făgeţan ar trata bolnavii, în stare de ebrietate.

 Medicul Iulian Făgeţan nu a comentat acuzele care i se aduc.


Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite