A fost vândut un brand celebru din Transilvania, fost concurent al companiei Dedeman

0
Publicat:

Rețeaua magazinelor Ambient, fondată de omul de afaceri sibian Ioan Ciolan și al cărei faliment a fost declarat în 2021 a fost preluată APC Universal Partner, firmă cu capital românesc din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita.

Magazinul Ambient din Alba Iulia FOTO Adevărul
Magazinul Ambient din Alba Iulia FOTO Adevărul

„La sfârșitul anului 2022 a apărut oportunitatea de a achiziționa brandul Ambient. Astfel, APC Universal Partner SRL a participat la licitația organizată de societatea Ambient S.A. și a devenit proprietarul mărcii Ambient, iar acest aspect s-a reflectat ulterior în transferul dreptului de proprietate intelectuală înregistrat la OSIM, începând cu data de 31.03.2023.

Decizia de achiziție a acestui brand, cu notorietate în trecut, a fost luată ca urmare a rezultatelor bune obținute de magazinele APC Universal Partner SRL, operate în arealul județelor în care a funcționat în trecut compania Ambient S.A. Aceste rezultate ne-au arătat că brandul Ambient poate fi apreciat și în viitor, în aceeași măsură, de clienți și de furnizori, în anumite condiții de consecvenţă și adaptare continuă în relaţiile specifice din această piaţă”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de noul proprietar.

După achiziția rețelei, noul proprietar anunță intenția de extindere prin includerea celor șase magazine și depozite de materiale construcții și finisaje operate de către societatea Profelis C&V SRL din Sibiu.

„Negocierea a durat mai mult de un an de zile, la finalul căreia părțile au agreat o tranzacție de transfer de activitate comercială de la Profelis C&V SRL către APC Universal Partner SRL, sub rezervă obținerii avizelor legale necesare unei astfel de operațiuni. În acest sens am depus notificarea intenției noastre la Consiliul Concurenței și pe 4 iulie 2023 am obținut avizul favorabil al autorității naționale privind concentrarea economică”, se mai menționează în comunicat.

Urmare a rezoluției favorabile din partea Consiliului Concurenței, Universal Partner SRL va deține o rețea de 10 magazine de retail și depozite de materiale de construcții, amenajări și finisaje, cu o cifra de afaceri de peste 300 milioane lei, în șapte capitale de județ: Bistrița, Târgu Mureș, Sibiu, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Deva și Râmnicu Vâlcea.

Fost concurent pentru Dedeman

Compania Ambient a fost fondată în Sibiu în anul 1993 de omul de afaceri Ioan Ciolan. Primele cinci magazine de materiale de construcții au fost deschise în Sibiu în 1995, urmate de primul magazin de bricolaj în aprilie 2002.

Omul de afaceri și-a concentrat afacerile pe zona Transilvaniei și avea în 2008, peste 15 centre comerciale, șapte magazine de bricolaj, cinci depozite logistice și distribuia o serie de materiale pentru construcții cu peste 2.500 de angajați și afaceri de 852 milioane lei. Societatea intrat în insolvența pe 28 august 2015, cu datorii de peste 260 milioane lei, iar în 2021 în faliment.

În perioada de glorie a companiei, Ambient era cel mai important concurent pentru Dedeman. Extinderea afacerilor Dedeman și în Transilvania precum și o serie de decizii manageriale greșite au dus la căderea celebrului brand. În 2017 a fost demarată chiar și o anchetă penală de către DIICOT Sibiu pentru fapte de evaziune fiscală cu implicarea unor firme fantomă, prejudiciul estimat la momentul respectiv fiind de peste 16 milioane de lei.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite