O mașină cu patru persoane s-a răsturnată într-o vale cu apă. O victimă a rămas încarcerată
0Patru persoane au ajuns la spital în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care se aflau a căzut într-o vale cu apă, adâncă de trei metri, din județul Satu Mare.
Accidentul a avut loc în localitatea Vama, potrivit Presa SM.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Secția de Pompieri Negrești-Oaș cu o autospecială de stingere și una cu modul de descarcerare, alături de echipajul medical SMURD, Terapia Intensivă Mobilă de la nivelul județului și Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare.
„La locul intervenției, echipajele de pompieri au constatat că un autoturism cu patru pasageri a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-o vale cu apă, având o adâncime de aproximativ 3 metri”, a precizat ISU Satu Mare.
Forțele profesioniste au intervenit pentru descarcerarea șoferului, un bărbat de aproximativ 45 de ani, care a fost predat conștient și cooperant echipajelor medicale prezente la fața locului.
Toate cele patru victime au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru investigații.