Cinci alimente de evitat dacă doreşti să nu dispară rapid efectele tratamentelor de înfrumuseţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele alimente le folosim atât de des şi în orice ipostază încât nici nu calculăm ce aport de calorii aduc mesei.

Un tratament de înfrumuseţare poate da rezultate indiferent de stilul de viaţă al clientului, dar niciodată acestea nu se vor păstra pe termen îndelungat dacă nu se respectă anumite reguli. "Noi oferim clienţilor noştri şi această componentă educativă, un exemplu fiind alimentele pe care să le evite dacă doresc ca rezultatele obţinute la salon să dureze mai mult timp”, afirmă Marius Cadar, managerul unui centru de înfrumuseţare. 

Acesta afirmă că cinci alimente trebuie evitate cu desăvârşire de cei care doresc ca tratamentele corporale, în special cele de pierdere a greutăţii şi a celulitei să aibă efect îndelungat şi să nu fie anihilate în câteva săptămâni. 

„Uleiul este des folosit, dar puţină lume îl ia în calculul caloriilor, 100 de mililitri de ulei are undeva la 900 de calorii, indiferent despre ce fel de ulei vorbim. Optim este să se folosească o lingură de ulei la un kilogram de legume gătite, sau o linguriţă de ulei la o salată. Untul, maioneza şi margarina le pot pune în aceeaşi categorie, având câte 700 de calorii la fiecare 100 de grame. Maioneza poate fi înlocuită uşor şi rapid cu una dietetică din iaurt şi muştar. În această listă de alimente care distrug efortul dintr-un salon de înfrumuseţare sunt şi oleginoasele. Sunt bune, sănătoare, pentru că au grăsimi sănătoase, dar în cazul lor trebuie avut grijă la cantitate. Ar trebui cântărite sau numărate înainte de a fi consumate”, mai afirmă Marius Cădar. 

În alimentele de evitat el mai introduce şi ciocolata şi orice dulciuri care conţin zahăr, acestea putând duce chiar la dependenţă, recomandând să fie înlocuite cu fructe proaspete sau uscate, dar şi brânzeturile, care de asemenea însumează aproximativ 400 de calorii la fiecare 100 de grame. 

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite