FOTO VIDEO Resuscitarea UCM Reşiţa începută cu disponibilizarea a 200 de angajaţi
0Prezent la întâlnire Adrian Volintiru, preşedintele AAAS, dovedeşte că nici măcar nu cunoaşte cum se numeşte instituţia pe care o conduce
Formula este una despre care Remus Borza, administratorul judiciar al companiei, vorbea încă din septembrie 2012: transformarea datoriilor către ANAF în acţiuni şi preluarea companiei de către stat. Aceasta a fost aprobată deja, printr-un memorandum, de către Guvern în şedinţa din săptămâna trecută. La Reşiţa a fost trimis să o anunţe Adrian Volintiru, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, care a venit alături de un important sobor de politicieni. Probabil emoţionat de aceştia, Volintiru a uitat şi numele instituţiei pe care o conduce: „În urma şedinţei de Guvern creanţa ANAF va trece la AVAS iar AVAS devine creditor majoritar. După care în modificarea Legii 85 va deveni şi acţionar majoritar“ declara Volintiru la UCM Reşiţa. Numai că acesta a uitat că numele instituţie pe care o conduce s-a schimbat din AVAS în AAAS!
Remus Borza a venit, ca de fiecare dată, cu două veşti: una buna şi una proastă. Vestea bună a venit pe linia Hidroelectrica, aceasta modificându-şi bugetul pentru trimestru IV şi alocând fonduri pentru reparaţii la echipamentele de pe Bereşti şi Drăgăşani. Vestea proastă a venit surprinzător spun sindicaliştii, care s-au cătrănit că n-au fost consultaţi, anunţă că de la 1 octombrie 2013 alţi 200 de angajaţi ai UCM Reşiţa vor fi disponibilizaţi, asta după ce anul acesta au mai fost disponibilizaţi aproape 300. Primul disponibilizat a fost chiar directorul comercial, Ion Puichiţă, care a plătit pentru lipsa de comenzi pentru anul 2013, prerogativele sale urmând a fi preluate de către Cosmin Ursoniu, directorul general al UCM Reşiţa. Dar şi acesta are un termen: în 30 de zile va trebui să realizeze un plan de management pentru redresarea UCM Reşiţa.