VIDEO Lucruri mai puţin cunoscute. Cum şi când a secat Cascada Niagara: de la apocalipsă la eroziunea puternică
0
Deşi a cunoscut mai multe momente dramatice de-a lungul existenţei sale, cea mai cunoscută cascadă din lume a şi secat la un moment dat.
GALERIE FOTO
Aflată în cel mai vechi parc de stat din America, dar fiind în acelaşi timp şi cel mai cunoscut obiectiv turistic din Canada, faimoasa Niagara este, de fapt, alcătuită din trei cascade: Horseshoe sau Potcoavă, aflată pe partea graniţei canadiene, American Falls - Cascada Americană şi Bridal Veil Falls - Vălul Miresei, pe partea americană.
Cascada Niagara se află la graniţa dintre statul nord american New York din SUA şi provincia Ontario din Canada.
Din 1800, zona este deschisă turismului, în 1885 este declarată parc naţional de statul New York, şi din 1886 şi de Canada.
De atunci, de două ori, la o distanţă de peste un secol, celebra cascadă a secat. O dată din cauza naturii, iar a doua oară în urma intervenţiei umane. Prima dată a fost afectată Cascada Potcoavei, iar a doua oară, cascadele de pe teritoriul american.
Prima dată s-a întâmplat în 1848 când un blocaj de gheaţă din Lacul Erie a oprit râul Niagara. Apoi, fenomenul s-a repetat în 1969 datorită inginerilor Armatei SUA. De fiecare dată, omenirea a avut ocazia de a vedea roca din spatele cascadei / cascadelor.
Podul de gheaţă şi profeţiile despre sfârşitul lumii
Cascada Niagara a cunoscut mai multe momente dramatice, încă de pe vremea în care patronul unui hotel condamna o „încărcătură cu animale sălbatice” să cadă în cascadă, în 1827.
În martie 1848, torentul volburos al Cascadei Niagara - pe partea Potcoavei a încetat să mai curgă, stâncile putând fi trecute cu piciorul. Pe ici, pe colo mai exista câte-un firicel de apă. Unii s-au gândit că este ceva necurat la mijloc, alţii au crezut că reprezintă un semn despre sfârşitul lumii. Zvonul s-a răspândit cu repeziciune în doar câteva ore.
Printre primii care au observat această schimbare au fost chiar proprietarii morilor de făină de pe malul râului, ale căror roţi de apă s-au oprit. Unii oameni mai curajoşi s-au aventurat spre Insula Caprei, aflate între cele trei cascade. Locuitorii din Chippawa au găsit mai multe obiecte în albia râului secat: muschete, baionete, săbii şi alte echipamente militare, despre care se credea că au fost aruncate de trupele americane după bătălia de la Chippawa (5 iulie 1814). Ba, susţin unii, s-au găsit inclusiv arme de provenienţă franceză, despre care se credea că aparţin, cel mai probabil, ofiţerilor care se refugiaseră în America după căderea lui Napoleon şi războiul din 1812.
Unii tineri întreprinzători s-au apucat să scoată buşteni de până la 18 metri aduşi în albia râului de pe Insulele Celor Trei Surori. Noaptea, sute de persoane au inspectat atât cascadele americane, cât şi cea canadiană, alături de cavaleria americană.
Albia râului a rămas uscată până în după-amiaza zilei de 30 martie, când curgerea apei Râului Niagara a revenit la normal. Cu toate acestea, pentru cei care au asistat la „tăcerea cascadelor”, experienţa a fost una uimitoare şi de neuitat.
Circulă o poveste potrivit căreia o faţă bisericească, intrigată de zvonurile privind Apocalipsa, s-a gândit să cerceteze cauza. Aşa a descoperit că la confluenţa Lacului Erie cu Râul Niagara se formase de fapt un pod masiv de gheaţă, care împiedica apa să mai curgă.
Imagini de colecţie: Podul suspendat de deasupra Cascadei Niagara îngheţate - 1890 - Foto Niagara Falls Museums
Intervenţia estetică din 1969 - cascada de pe partea americană a secat
Cu toate acestea nici o acrobaţie, nici un experiment, nu a atras mai mulţi vizitatori decât o inspecţie ştiinţifică realizată în 1969, care viza drenarea cascadelor americane pentru reparaţii.
Totul a început după ce, cu patru ani înainte, în 1965, reporterii unui ziar local „Niagara Falls Gazette” au dezvăluit faptul că cascada este în pericol, dacă nu se elimină rocile de la bază.
Controlul viza astfel prevenirea continuării procesului de eroziune, dar şi testarea integrităţii structurale a celor două cascade americane. În urma testelor s-au făcut analiza chimică a rocilor, inspecţii microscopice, precum şi o serie de alte teste efectuate în urma acumularea unor cantităţi mari de date inginereşti, geologice etc..
În acel an, Corpul Inginerilor Armatei SUA a oprit debitul apei pe partea cascadelor americane. Inginerii urmăreau să găsească şi o modalitate de a îndepărta rocile care se îngrămădiseră la baza cascadelor în urma alunecărilor din 1931 şi 1954, tăind astfel înălţimea căderilor de apă la jumătate.
Experimentul în sine s-a dovedit mai atractiv publicului, decât orice modificare a cascadelor. În primul weekend după „secare”, aproximativ 100.000 de oameni au dorit să vadă minunea naturală fără „vălul ei lichid”. Şi timpul manevrelor din 1969, au fost găsite mai multe cadavre, ca şi în 1848, dar şi mii de monezi şi alte obiecte.
Cu ocazia inspecţiei s-a constatat procesul de eroziune puternică pe care l-a cunoscut această cascadă de-a lungul timpului: faptul că apa a rupt efectiv fragmente din perete stâncilor, că râul Niagara se scurta cu aproximativ 2 metri pe ani, ceea ce determina apropierea cascadei de Lacul Erie.
Imagini de colecţie: Cascada Niagara de pe partea americană a graniţei formată din Cascadele Americană şi Vălul Miresei, secate artificial în 1969 Foto Mashable
Secarea din 1969 a reprezentat practic o „intervenţie estetică”, care a durat şase luni, perioadă în care s-au luat şi anumite măsuri: au fost plantate instrumente pentru a monitoriza mişcările rocilor în mai multe locaţii, s-au instalat şuruburi de oţel şi cabluri pentru stabilizarea rocilor, fiind calmată presiunea hidrostatică în mai multe puncte. Surprinzător, până la urmă, s-a decis ca roca de la bază să nu fie mutată.
În final, concluzia a fost una singură: eroziunea cascadei Niagara este imposibil de stopat, iar măsurile luate pot cel mult doar încetini acest proces.
Între trecut şi viitor
Şi pentru că tot pomeneam de episoadele dramatice pe care le-a cunoscut Cascada Niagara de-a lungul timpului, să amintim şi de momentele în care aceasta a îngheţat complet, un alt moment extrem de savurat de către public.
S-a întâmplat în 1909 / 1911, apoi în 1936 când din cauza temperaturilor extrem de scăzute cascada a îngheţat complet, formând o perdea de gheaţă de câteva sute de metri.
Iar fenomentul s-a repetat şi în 2011 şi în 2014, odată cu „Vortexul polar” - fenomenul meteo care a adus un ger cumplit şi vânt extrem de rece de la Polul Nord în Statele Unite.
Cascada Niagara îngheţată Foto geonmagazine com
Îngheţul a afectat porţiuni ale faimoasei căderi de apă, oferind imagini spectaculoase cu gheaţă şi apă.
De-a lungul anilor, s-a tot vorbit despre faptul că spectacolul ar urma să se repete prin secarea râului Niagara de către Administraţia Parcurilor din Statul New York, odată cu începerea lucrărilor de refacere a celor două poduri suspendate, vechi de peste un secol. Podurile leagă malul râului de Insula Caprei, aflată între Cascada Potcoavei şi Cascada Americană şi Vălul Miresei. Acestea sunt atât de deteriorate încât autorităţile au amenajat în 2004 pasarele provizorii. De atunci, lucrările sunt amânate din lipsa finanţării.
(Surse de documentare: Smithsonian Magazine, Mashable, Niagara Falls Museums)
Se încarcă comentariile...
