Imaginea zilei cu cel mai mic parc naţional din România, văzut din satelitul Sentinel - Copernicus FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul Buila - Vânturariţa suprins din satelit şi postat ca imaginea zilei de către Copernicus EU Foto Copernicus EU
Parcul Buila - Vânturariţa suprins din satelit şi postat ca imaginea zilei de către Copernicus EU Foto Copernicus EU

Unul dintre sateliţii Copernic a surprins în această toamnă „Culorile toamnei în #carpaţii #româneşti” şi a redat-o publicului drept „Imaginea zilei”.

Este vorba despre un instantaneu surprins în data de 25 octombrie, dintr-un satelit Sentinel, cu cel mai mic parc naţional din România: Buila – Vânturariţa, din judeţul Vâlcea.

Imaginea care arată culorile schimbătoare ale pădurilor României, la mijloc de toamnă a fost posttaă zilele trecute pe pagina de Facebook Copernicus EU, însoţită de un text explicativ. 

GALERIE FOTO - CULORILE INCREDIBILE ALE TOAMNEI ÎN PARCUL NAŢIONAL BUILA - VÂNTURARIŢA, VÂLCEA

„Cu 27% din teritoriul său acoperit de păduri, România găzduieşte unele dintre cele mai mari zone pădurite din Europa, cuibărite în principal în Munţii Carpaţi. Aceste păduri, dintre care unele sunt şi printre cele mai vechi din Europa, se numără printre cele mai bogate ecosisteme forestiere temperate din Europa şi din lume. Ca atare, ele găzduiesc o mare varietate de specii de plante şi animale”, se menţionează în postarea celor de la Copernicus EU care fac şi o prezentare succintă a parculului, dar şi a activităţii programului.

„Aici este Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, o zonă protejată din Carpaţii Meridionali, a doua cea mai înaltă grupă de munţi din Munţii Carpaţi. Parcul a fost înfiinţat în 2005 pentru a proteja fauna şi flora originară din Carpaţii Meridionali şi se întinde pe o suprafaţă de 4.186 ha. Masivul Buila, la 1.885 m, are cotele superioare acoperite cu vegetaţie tipică de tuf alpin, în principal ienupăr. O zonă scurtă de tranziţie a speciilor de conifere prezintă păduri de pin, tisă, brad sau molid (în verde închis). Speciile de foioase de stejar, fag, frasin, tei sau mesteacăn sunt predominante în parc. Frunzişul lor îşi schimbă culoarea pe măsură ce temperatura scade toamna, creând un peisaj frumos modelat în nuanţe de maro, galben şi verde vibrant”, mai explică specialiştii.

Este menţionat inclusiv rolul programului ale cărui servicii şi informaţii oferite sunt deosebit de utile pentru monitorizarea şi managementul pădurilor. „De exemplu, datele eliberate zilnic de sateliţii Sentinel oferă posibilitatea de a monitoriza starea de sănătate a pădurilor, în timp ce datele de la Serviciul de monitorizare a terenurilor Copernicus CLMS oferă geodate de înaltă rezoluţie deosebit de potrivite pentru managementul pădurilor”. 

Cantităţile mari de date globale de la sateliţi şi de la sistemele de măsurare de la sol, aeropurtate şi maritime oferă informaţii pentru a ajuta furnizorii de servicii, autorităţile publice şi alte organizaţii internaţionale să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor europeni şi nu numai. Este vorba despre servicii de informare gratuite şi accesibile tuturor. 

Referitor strict la „Imaginea Zilei”, reprezentanţii Copernicus mai menţionează că aceasta a fost surprinsă de unul dintre sateliţii Copernic #Sentinel2, la 25 octombrie 2021, şi arată culorile schimbătoare ale pădurilor româneşti, fenomen anual care are loc la mijlocul toamnei”.

Anul trecut, mai mulţi voluntari străini veniţi în ţara noastră într-un proiect Erasmus + - Volgreen, au realizat un inedit clip de promovare internaţională a Parcului Naţional Buila - Vânturariţa pe care l-au catalogat drept: „cel mai frumos loc din România”.

Clip de promovare a Parcului Naţional Buila - Vânturariţa, din Vâlcea, realizat de voluntari străini - VolGreen în 2020 (Sursă imagini Mihai Rogojinaru)

Copernicus este un program al Uniunii Europene de observare a pământului cu ajutorul sateliţilor Sentinel, implementat în parteneriat cu statele membre, Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici (EUMETSAT), Centrul European pentru Prognoze Meteorologice pe Interval Mediu (ECMWF), Agenţiile UE şi Mercator Océan.

Numele programului reprezintă un omagiu adus marelui om de ştiinţă şi observator european: Nicolaus Copernic. Teoria lui Copernic despre universul heliocentric a adus o contribuţie de pionierat ştiinţelor moderne. El este cel care a deschis drumul către un univers infinit, limitat anterior de rotaţia planetelor şi a soarelui în jurul Pământului, şi a creat o înţelegere a unei lumi fără graniţe. 

Vă mai recomandăm şi:

Straniul fenomen de pe cărările de munte spre „Meteora României“ FOTO VIDEO

FOTO VIDEO Cum promovează voluntarii străini România. Care este cel mai frumos loc din ţară în opinia acestora 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite