Incendiu la o fabrică de lactate din Mizil. 30 de pompieri intervin
0![Incendiu la o fabrică din Mizil FOTO ISU Prahova](https://cdn.adh.reperio.news/image-a/a5ee8431-ffe0-446b-b8cc-6f02c6dd6265/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Pompierii prahoveni acţionează pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o fabrică din oraşul Mizil, ce are ca domeniu de activitate prelucrarea laptelui. 30 de pompieri intervin pentru a stinge focul.
Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajare de fum, la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de aproximativ 450 mp, potrivit Biroului de Presă al ISU Prahova
Sursa citată a precizat că nu se impune iniţializarea unui mesaj RO-ALERT.
Din informaţiile furnizate de reprezentanţii ISU Prahova, angajaţii din fabrică s-au autoevacuat, nefiind înregistrate victime.
La faţa locului au fost mobilizaţi 30 de pompieri cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de grupă operativă şi o ambulanţă SMURD.
Ştire în curs de actualizare