Viața în România a unui cuplu din Sri Lanka. „Oamenii sunt foarte politicoși, te ajută foarte mult“

0
Publicat:

România a devenit o țară atrăgătoare pentru cetățenii străini, atât pentru studenți, cât și pentru cei veniți să lucreze. Este și situația unui cuplu din Sri Lanka care s-a îndrăgostit de țara noastră.

Rajiv și Sandy duc o viață nouă în România Foto: Arhivă personală
Rajiv și Sandy duc o viață nouă în România Foto: Arhivă personală

Rajiv Emmanuel Devadowson (39 de ani) și Sandareka (Sandy) De Silva (35 de ani) au sosit în România, în urmă cu un an și jumătate, ca să studieze la Pitești. Cei doi au fost convinși să recurgă la această schimbare radicală de niște români care le vizitaseră țara. S-au împrietenit cu aceștia, iar în urma discuțiilor purtate au luat decizia de a veni să studieze în România.

Ei și-au lăsat jobul de asistent manager pentru o bancă și au decis să înceapă o nouă viață într-o nouă țară, departe de grijile și problemele din Sri Lanka. Criza economică și viața din ce în ce mai grea i-au împins să facă acest pas. Simțeau că nu pot să mai avanseze în carieră și au zis să încerce altceva.

Am auzit de România prin intermediul prietenei mele, Ioana. Ne cunoaștem de aproape opt ani, după ce a vizitat de mai multe ori Sri Lanka. A văzut că viața devine un pic mai dificilă și ne-a îndrumat să venim în România pentru că viața este mai bună. A văzut cât de mult muncim și ne-a zis că putem duce o viață mai bună și câștiga mai mult în România”, spune Sandy. 

Recomandarea: Pitești

Rajiv și Sandy sunt căsătoriți de aproape trei ani și amândoi lucrau în Sri Lanka în cadrul unei bănci. La recomandările prietenei lor românce, cuplul a ajuns la Pitești. Cei doi s-au înscris la Programul pregătitor de limbă română de la Centrul Universitar Pitești. După absolvirea lui, Rajiv a început să studieze Informatică, iar Sandy urmează Științele Educației.

Ne-am asumat riscul. Nu am știut ce loc de muncă o să găsesc și în cât timp și mi-am luat chitara cu mine. Am zis că până găsesc un loc de muncă voi cânta la chitară pe stradă pentru a trăi”, spune Rajiv, care a cântat, în trecut, pentru o trupă rock.

Nu a fost însă cazul, dar Rajiv nu a uitat de pasiunea sa pentru muzică, iar recent a trecut preselecțiile unui cunoscut concurs de muzică din România, urmând ca în această vară să participe la audiții.

Și-au găsit rapid de lucru în România

Cei doi au primit spriinul prietenilor români și cu ajutorul lor au reușit să se acomodeze rapid. Pentru a învăța mai bine limba și a discuta zilnic în română au reușit să se angajeze și la o editură din județul Argeș. „Românii sunt foarte politicoși, te ajută foarte mult. Nu am avut probleme aici. Le mulțumim acestora pentru sprijinul și suportul necondiționat”, spun sri-lankezii.

Limba a fost principalul obstacol în calea adaptării. „Modul în care profesorii din anul pregătitor predau este foarte bun. Ne-a ajutat enorm. Limba română e destul de grea, dar am început să o înțelegem. Nu este deloc asemănătoare cu a noastră”, consideră cuplul.

„O să mergem doar în vizită în Sri Lanka”

În prezent, Rajiv lucrează ca interpret lingvistic pentru Serviciul de Imigrări la Timișoara, fiind ajutat câteodată și de soția sa, care este și ea implicată activ ca voluntar în cadrul unor proiecte ale universității. Sinhala și tamil sunt cele două limbi oficiale și naționale din Sri Lanka, iar Rajiv traduce în română sau engleză, după caz, cele două limbi.

În România sunt acum aproximativ 15.000 de persoane din Sri Lanka. Viața aici este mult mai bună. Oamenii sunt cumsecade, nu sunt lupte, conflicte, nimic împotriva culorii pielii”, spune Rajiv.

Rajiv și Sandy s-au îndrăgostit de România, de locurile și de oamenii de aici, si susțin că vor rămâne în țară. „O să mergem doar în vizită în Sri Lanka, nu o să ne mai întoarcem. De aceea ne-am apucat să învățăm limba română”, spun cei doi viitori români.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite