Spitalul Județean de Urgență Pitești a obținut a doua linie de gardă ATI: "Sperăm că va atrage noi medici"

0
Publicat:

Spitalul Județean de Urgență Pitești a introdus a doua linie de gardă pentru ATI. Acest lucru a fost posibil în urma răspunsului favorabil primit de la Ministerul Sănătății la adresa SJUP prin care a fost solicitată această extindere.

image

"Ținând cont de complexitatea activității și a numărului de cazuri critice care se tratează în cadrul spitalului, cazuri care necesită, de multe ori, prezența unei echipe multidisciplinare, din care obligatoriu face parte și medicul de anestezie și terapie intensivă, pentru asigurarea promptitudinii actului medical, a calității acestuia, dar și pentru a preîntâmpina apariția sindromului epuizării profesionale în rândul medicilor ATI, conducerea unității a întreprins toate demersurile necesare pentru înființarea celei de-a doua linii de gardă", a precizat purtătorul de cuvânt al unității medicale, Cristina Cazacu.   

Astfel, SJUP, singura unitate sanitară din județ care a asigurat în permanență continuitatea actului medical prin linii de gardă, inclusiv pentru Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, Laborator de Analize Medicale și Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală, are din această lună două linii de gardă ATI, după ce, pe 10 februarie, Ministerul Sănătății a transmis avizul cu privire la această suplimentare, au anunțat reprezentanții spitalului.

În prezent, Spitalul Județean de Urgență Pitești are aprobate, cu avizul Ministerului Sănătății, un număr de 21 de linii de gardă.

11 săli de operație funcționale

În cadrul spitalului sunt organizate și funcționează, în prezent, 11 săli de operaţie (plus o sală de mici intervenții în Secția ORL), în care, în luna ianuarie 2023 au fost efectuate 583 de intervenții chirurgicale, iar în decursul anului 2022 au fost efectuate un număr de 6978 intervenții chirurgicale.

Totodată, unitatea sanitară este singura din județ care derulează programul national de boli cardiovasculare, proceduri de cardiologie intervențională, cât și acțiunile prioritare pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut, precum și pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut.

Sperăm că înființarea acestei linii de gardă va atrage noi medici în această specialitate, care să întregească echipa care activează, în prezent, în Secția ATI.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite