Povestea lui Gabi Turcea, călușarul hipoacuzic. A învățat sunetele după zece ani de tăcere. „Este o bucurie de copil“
0A început să audă cu doar doi-trei ani în urmă, iar lumea, așa cum o simțea până atunci, i-a fost dată peste cap. Rămâne un mister cum Gabi Turcea, adolescentul de 15 ani, nelipsit de lângă Ansamblul „Dorul de câmpie“, a învățat să controleze atât de bine ritmul.
Lumea lui Gabi Turcea, un adolescent de 15 ani din Hârsești, Argeș, este mai bogată decât a multora de vârsta lui. Este elev în clasa a VIII-a la școala din sat, muncește în gospodărie „ca un om mare“, descurcă pe oricine are o problemă cu un telefon, merge cu tractorul, mulge vacile, merge singur la terapie, la o distanță de câțiva zeci de kilometri, și este cel care întinde o mână înainte să i se ceară. Are un dar special de a simți când cei din jur au nevoie de mângâiere sau de ajutor și niciodată nu ezită să le ofere, cu zâmbetul pe buze.
O mică parte din povestea lui Gabi a dezvăluit-o coordonatoarea ansamblului din Hârsești, după ce călușarii ei au câștigat locul I la un renumit festival de dans pentru copii, „Călușul Românesc“, care se organizează de peste două decenii la Slatina.
Printre cei care au urcat pe scenă în seara rezervată premiaților a fost și Gabi. Atunci, cu vădită emoție în glas, profesoara Loredana Costache a dezvăluit că Gabi este hipoacuzic, deși nivelul la care a ajuns să danseze este la fel cu al colegilor săi. „Niciodată nu am spus asta înainte de a se anunța un premiu“, a menționat ulterior profesoara. Gabi și-a câștigat pe merit locul în ansamblu, ambiția lui fiind o lecție de viață, de fapt, pentru întreaga comunitate.
Cu alfabetul, de la capăt
Pe Gabi toată lumea îl știe zâmbind, indiferent de situație. Nu e om din Hârsești pe care să-l fi supărat vreodată. Băiatul nu a auzit până în urmă cu puțină vreme și nu putea vorbi. Cu toate acestea, a urmat cursurile școlii normale din sat, iar acum se pregătește să susțină, vara viitoare, examenul de Evaluare Națională. Profesoara Loredana Costache, directorul căminului cultural, cea care, de 10 ani, l-a implicat în toate activitățile pe care le desfășoară, îl descrie cuprinzător în puține cuvinte: „Este o bucurie de copil“.
Dar despre Gabi nu poți spune doar atât, așa că începem să povestim. „De vreo 10 ani stă pe lângă mine la căminul cultural și venea la toate activitățile pe care le făceam cu copiii mai mari, în general, dar și cu cei de vârsta lui. Nu auzea deloc, dar acum, după intervenție, lucrurile s-au mai schimbat. Înainte îl înțelegeam foarte puține persoane“, a povestit Loredana Costache pentru „Weekend Adevărul“.
De doi-trei ani, de când i-au făcut implantul, lui Gabi i-a fost un pic mai greu cu recuperarea. A trebuit să o ia de la capăt, să reînvețe alfabetul, să se reacomodeze cu sunetele. „Până atunci, el percepea sunetele altfel, iar odată cu implantul nu ne mai recunoștea după voci, a durat vreo 2-3 ani. Acum însă leagă și câteva cuvinte, face și propoziție, iar părinții au intensificat recuperarea în ultimul timp. Au fost zile în care s-au dus aproape în fiecare zi la terapie și acum se duce și singur. S-a descurcat de când era mic – merge singur cu microbuzul, sunt 50 de kilometri din sat până la oraș“, a relatat Loredana Costache.
Rostul lui – în comunitate și în ansamblu
În gospodărie, tot Gabi și-a asumat foarte multe sarcini. Deși are doar 15 ani, știe să conducă și tractorul, folosește și motocultorul, îngrijește cu dragoste animalele, „să știe că are rostul lui“.
„În timp ce alți copii doar se jucau, în afară de joacă, el făcea și treabă ca un om mare. A fost integrat să facă. Se descurcă extraordinar cu telefoanele, cu tractoarele, cu vacile. De la muls, țesălat, făcut baloți, el face de toate. Pentru toată comunitatea, el e un exemplu. Sunt părinți în sat care nu muncesc atât cât muncește el. Am avut un incendiu, acum câțiva ani, într-o pădure, au acționat pompierii, s-a dus și taică-su, și băiatul a fost cot la cot cu adulții și a ajutat. E de un simț civic extraordinar“, continuă Loredana Costache să ni-l descrie pe Gabi.
A crescut, cumva, alături de ansamblul de dansuri. Atunci când, după aproape 20 de ani de „pauză“ în Hârsești, Loredana Costache a reluat activitatea din cadrul căminului cultural, Gabi a fost tot timpul prezent.
„Din clasa I venea pe la căminul cultural. Doar se uita. Și și-a găsit locul. Avem un grup de copii care cântă pricesne, merg cu colindul cu mine de 12 ani, cântăm colinde vechi în cele trei biserici din sat. El își dorea atât de mult să meargă cu noi, îmbrăcat în costum popular. El nu cânta, și ca să-și găsească rostul lui, îi dădeam un felinar vechi în mână, un toiag, și el era cel care ne apăra de câini și ne lumina nouă drumul“, spune profesoara.
Au ieșit apoi dincolo de sat, au cântat pricesne la catedralele din Mioveni și Pitești, au continuat obiceiul împodobirii crucilor din cimitir de Florii, iar băiatul „a avut rostul lui și rolul lui acolo“. Atât de bine s-a integrat încât, după 2-3 ani, a încercat să cânte, simțea această nevoie, iar asta n-a mirat pe nimeni.
„Acum vreo două veri m-am trezit cu el că joacă și călușul“
Acum, Gabi mai are puțin și va absolvi cursurile Școlii Populare de Artă, fiind membru de bază în ansamblul de dansatori. „Acum vreo două veri m-am trezit cu el că joacă și Călușul, nu știu cum, eu nu știu când a învățat. Copiii mei cu care am început l-au luat cumva sub aripa lor. Cei mici au învățat de la cei mari, așa se face la noi, care cum poate, că sunt elevi, că sunt studenți, care cum poate vine și fac împreună pregătire cu cei mici. Anul trecut l-au atașat cetei, de Rusalii, cu călușarii cei mari, și de atunci așa o ține“, mai spune Loredana Costache.
Nici curajul nu-i lipsește lui Gabi. În acest an, în cadrul unui concurs de dans desfășurat la Pitești, profesoara i-a citit în ochi dorința de a se întrece cu ceilalți călușari și l-a înscris în întrecerea individuală.
„S-a ținut un concurs individual, întreceri individuale între călușari, nu pe cete, pe categorii de vârstă. Din ceata noastră s-au înscris vreo trei adulți, cu vârste între 40 şi 60 de ani, vreo trei copii, și la un moment dat, la repetiții, mă uitam în ochii lui. Și i-am zis: «Găbiță, nu vrei și tu?». A ridicat din umeri, a zâmbit tot și a zis «Merge, doamna, merge!». Și a luat mențiune, fără ca juriul să știe. Eu nu spun niciodată că e hipoacuzic. A luat mențiune, deși s-au întrecut câteva zeci de băieți. Acum se simte împlinit“, spune cu mândrie profesoara.
Ce duce Gabi alături de colegii lui mai departe e tradiție nealterată, mai spune coordonatoarea ansamblului. Copiii joacă așa cum o fac și părinții și bunicii lor, doar ei le sunt în primul rând profesori, de aici și succesul pe scenele mari ale țării, unde de fiecare dată autenticitatea dansului ansamblului din Hârsești e premiată.
În timp ce alți copii doar se jucau, în afară de joacă, el făcea și treabă ca un om mare. Pentru toată comunitatea, el e un exemplu. Sunt părinți în sat care nu muncesc atât cât muncește el. (Loredana Costache, profesoară)
Copilăria care pregătește viitorul
Dansurile populare sunt doar una dintre activitățile care-i adună pe copiii din Hârsești. Și nu vin doar copiii, mai spune Loredana Costache, ci și tinerii plecați la studii și cei care și-au făcut un rost prin orașele apropiate – și ei se întorc acasă de câte ori pot și cu copiii lor pe genunchi urmăresc din sală dansatorii de pe scena căminului cultural, la repetiții, sau îi lasă pe cei mici să privească și urcă și joacă. Dincolo de dorul de dans, de a urca pe scenă, e nevoia de a simți că faci parte din comunitate.
Sentimentul de apartenență la o comunitate se clădește în ani. Ani în care copiii lasă, vara, telefoanele și pleacă „cu cartea pe uliță“, sau cu toții urcă în căruță și-și caută, alături de doamna profesoară (care nu le mai predă la școală, dar o face în multe alte locuri), locul ideal pentru aruncat în iarbă și deschis cartea cu povești sau romanul adolescenței. Iar Gabi nu lipsește niciodată.
Geografia României cu ȚOMAPAN
„Am văzut că nu știu geografie, că nu reușesc să recunoască Argeșul și Dunărea pe hartă, și toată vara trecută am luat hărțile de la școală și am jucat ȚOMAPAN în sala primăriei. Așa au învățat și ei unde sunt zone, ape și munți ai țării. Nu pot să le transform vacanța în ore de curs, și, ca să-i păcălesc cumva, am jucat ȚOMAPAN. Și cu cititul, la fel. În fiecare vară, ori «căruța cu povești», ori «cu cartea pe uliță», ori «cu cartea în fân»... Se strâng 20-30 și mai mult, la citit, și mergem cu păturile și cu cărțile de la bibliotecă sau de acasă, pe unde cred eu că e mai atractiv pentru ei, prin sat. Că la gârlă, că în fân, că în lucerna primarului, că în rapiță, întotdeauna sunt foarte încântați. Am mămicile care fac gogoși, mama face pizza, îi păcălesc cu tot felul de bunătăți. Se alătură și cei care vin în vacanță la bunici și se strâng așa, e și o modalitate de a socializa, de a interacționa“, descrie Loredana Costache vacanța pe care, cu siguranță, mulți copii și-ar dori-o.
Copiii uită de telefoane fără ca măcar să-și dea seama. Și, da, spune cu tărie profesoara, copiii citesc. „Îi vezi că aruncă telefoanele deoparte și spun – Haideți, doamna, mergem să citim? Mergem la gârlă, fierbem porumb, o oră citim, o oră ne zbenguim, iar mai citim... Adică trebuie să le intrăm în joc, cumva. Scopul lor este să se distreze, al meu e să citească și cumva fiecare își atinge scopul în povestea asta“, dezvăluie profesoara cum reușește.
Pregătiți pentru viitor
În anii în care a fost posibil, a plecat cu ei în tabere gratuite. Cu ansamblul au ajuns peste tot în țară și au ieșit și peste granițe, prin intermediul Școlii Populare de Arte și Meserii.
Administrația locală, fiind o primărie cu buget redus, cheltuie foarte puțin din fonduri proprii. În schimb, spune Loredana Costache, nu s-a ratat niciun apel pe proiecte europene. Așa s-a modernizat căminul cultural și va trece din nou printr-o reorganizare, așa au adus instrumente muzicale de filarmonică și au reușit să înființeze și clasă de instrumentiști la care vin cursanți și din localitățile învecinate.
Iar aventura copiilor alături de doamna profesoară nu se oprește nici când ei cresc. Îi pregătește pentru admiterea la facultate, iar o parte chiar s-au întors în comună, ca angajați în primărie.
„Ținem foarte mult de ei, și eu, și primarul (n.r. – care este de profesie tot profesor), să-i păstrăm acasă. Să se țină de școală, inclusiv financiar primarul îi ajută, le urmărim parcursul, eu lucrez cu ei gratis, într-a XII-a, la fel, îi pregătesc pentru Bac. Foarte mulți au luat calea facultăților de Drept, Filologie, să lucreze la gramatică cu mine. Sunt și 30 pe care-i am pe săptămână, ei vin acasă să lucrăm, câte patru, câte cinci, și apoi încercăm, cât de des putem, să-i înscriem. Copiii noștri din sat, când am scos locurile la concurs, după ce au terminat facultatea, au luat concursul pe bune“, a conchis profesoara Loredana Costache.
Se încarcă comentariile...
