Oraşul unde vor fi demolate toate garajele ilegale de pe domeniul public
0
De la 1 septembrie a.c., toate garajele amplasate ilegal pe domeniul public în Piteşti vor fi demolate. Proprietarii garajelor, care nu au mai plătit impozite pentru ele de mulţi ani, au fost deja notificaţi de la începutul lunii august.
Iniţiativa demolării garajelor ilegale de pe domeniul public îi aparţine primarului Cristian Gentea, care spune că „nu este normal“ să avem atâtea construcţii inestetice şi ilegale pe domeniul public.
„Cartierele Piteştiului trebuie să arate altfel. După ce au fost notificaţi în 4 august, proprietarii garajelor vechi, care nu au contracte şi nu plătesc impozite la administraţia locală de peste 20 de ani, trebuie să le îndepărteze de pe spaţiul comun până la date de 1 septembrie. În locul garajelor vor fi amenajate locuri de parcare”, afirmă primarul.
Primele garaje ilegale vor fi demolate pe 1 septembrie pe strada Profesor Nicolae Bănescu din cartierul piteştean Trivale, în locul lor urmând a fi amenajate într-o primă etapă 22 de locuri de parcare pentru care nu vor fi percepute deocamdată taxe.
Surse din cadrul Primăriei Piteşti ne-au precizat că la ora actuală în oraş sunt în total 160 de garaje amplasate ilegal pe domeniul public, garaje pentru care nu a mai fost încheiat vreun contract de minimum trei ani.
Iar autorităţile locale sunt ferme: nu va mai fi încheiat vreun contract legat de respectivele garaje. Conform estimărilor, în locul garajelor ce vor fi demolate vor fi amenajate minimum 180 de locuri de parcare.
Mai mulţi oficiali de la Primăria Piteşti ne-au dezvăluit că multe dintre garajele ilegale ce vor fi demolate îşi schimbaseră de mult destinaţia în depozite, fiind găsite cu ocazia verificărilor inclusiv butoaie cu murături, fotolii sau canapele.
Vă mai recomandăm şi:
Încep demolările în Sectorul 6 din Bucureşti. Prima „victimă“, o terasă construită ilegal