Manuela Rădulescu vindecă prin puterea luminii

0
Publicat:
Ultima actualizare:


Manuela a dobândit trei grade în Reiki, tehnică de vindecare pe care a deprins-o în timpul cât a locuit în Germania.
Acum, tratarea celor care apelează la serviciile ei reprezintă un fel de profesie, una dintre cele mai frumoase, pentru că are şansa de a lucra cu şi pentru binele oamenilor.


Puterea se află în fiecare dintre noi
Manuela consideră că orice om are puetera de a influenţa starea de sănătate a alotra, de a-i ajuta să se reechilibreze energetic. Este însă nevoie de cunoştinţe în acest domeniu, de autoeducare şi ordine interioară. „Fiecare om poate deprinte tehnicil reiki şi îi poate ajuta pe alţii. În trecut foarte mulţi oameni foloseau aceste tehnici, pentru că înţelegeau foarte bine principiile şi legăturile dintre sănătate şi energie”, spune Manuela. În străinătate există şcoli speciale pentru cei care vor să înveţe Reiki şi să se perfecţioneze în acest domeniu. „În Germania există Şcoala Îngerilor, unde se studiază Reiki. Există patru grade diferite care se acordă, al patrulea presupunând a fi maestru”, spune Manuela.


Practicantul Reiki este ca o poartă pentru energie
Cel care „tratează” oameni prin tehnicile Reiki este ca o poartă care trimite energia necesară acolo unde este nevoie de ea. Această energie nu vine din el, din cin univers, însă practicantul a învăţat foarte bine cum să o canalizeze. De asemena, practicantul acestor tehnici simte energia în exces dintr-un organism şi ajută la eliberarea ei. „Practicantul Reiki este ca o poartă care canalizează energia acolo unde trebuie şi eliberează energia în exces. Cauza bolilor este dezechilibrul energetic, şi a elimina cauza înseamnă a însănătoşi”, spune Manuela. Modul de lucrual Manuelei arată ca un masaj pentru un neavizat, cu un masaj special. Se lucrează cu mâinile, de sus în jos pe corp, fiind vizate chakrele, punctele prin care omul comunică energetic cu universul. Manuela practică varianta clasikă de Reiki, cea din care s-au dezvoltata altele de-a lungul timpului. Cât despre satisfacţiile unei „meserii” de acest fel, practicantul de Reiki se alege cu satisfacţia extraordinară că poate ajuta pe cineva. „Prin această mulţumire trăieşti. Este satisfacţia că, prin tine, Dumnezeu a ales să facă bine oamenilor.”, spune Manuela. 


A avut numai cazuri grave
În Piteşti Manuela s-a întors de un an şi jumătate şi de atunci îşi oferă serviciile celor care au nevoie de ea. În acest răstimp a avut parte doar de cazuri destul de grave. S-a ocupat de oameni cu depresii serioase, cu tensiuene arterială, varice, dar toate boli mult agravate. „Oamenii nu vin decât când boala deja este gravă şi le face mari probleme”, spune Manuela. Pentru ca tratamentul să funcţioneze, pacientul trebuie şi el să aibă o oarecare deschidere şi înredere. „Cel care beneficiază de serviciile unui practicant Reiki trebuie să fie credincios, în propria lui putere şi în puterea energiei. Dacă nu crede că se poate vindeca, energia este respinsă înrr-o oarecare măsură, iar eu simt această respingere. Cel care beneficiază de acest gen de energie câştigă linişte, echilibru, din care decurg toate celelalte.”, explică specialista Reiki.


Sfaturi pentru români
Manuela consideră că problemele prin care trece România au mare legătură cu o gravă criză morală. Această ţară a fost „dăruită” cu multe, dar oamenii nu mai ştiu să creadă în ei, îşi uită originile şi se compară prea mult cu alţii. „Românii să-şi iubească ţara aşa cum este, să nu mai facă tot felul de comparaţii. Acesta este primul pas către ieşirea din criza morală. Numai apoi se va ieşi din criza financiară.”, explică Manuela.

Profil
Data şi locul naşterii: 14 august 1964, Călăraşi
Studii: Reflexoterapie şi masaj în germania, Licul de chimie din Călăraşi
Familie: are un fiu, Ionuţ Eduart, de 23 de ani, un pianist talentat
Experienţă: Mai întâi ca femeie de serviciu, a ajuns şefa spălătoriei apoi, după care a ajuns Director administrativ la un sanatoriu lângă Slazburg, unde a lucrat timp de şapte ani.
„Universul e dragoste, iar cel care practică Reiki este o poartă prin care energia trece către cel care are nevoie.”
Ce-i place:
Îmi plac oamenii şi iubesc tinerii şi copiii. Prin eimă încarc. Apreciez tot ce ţine de frumos şi artă. Îmi plac muzica, artele plastice, dar şi cele vizuale.
Ce nu-i place:
Nu-mi place să văd violenţă, de aceea nu mă uit la televizor. Nu-mi plac ipocrizia, mizeria fizică şi spirituală. 
Cum aţi descoperit Reiki?
Mai întâi am practicat reflexoterapia, iar la şcoala unde studiam era o profesoră maestru în Reiki. Ea m-a descoperit şi m-a îndrut să studiez Reiki pentru că aveam anumite abilităţi. Ea conducea acea şcoală şi a fost cea care m-a îndemnat spre acest domeniu.
Cum este perceput Reiki în străinătate?
Decshiderea faţă de reiki este mult mai mare, cel puţin în Germania, dar nu numai. Nu doar faţă de Reiki, dar şi faţă de alte genuri de practici care vin în sprijinul oamenilor. Majoritatea medicilor au trecută pe uşă specialitatea medicală şi o altă specialitate, gen Reiki, refletoterapie şi altele. Voi faceşi eu un salon Reiki aşa cum erau cele din Germania.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite