Emoţionant. Slujbă în limba ucraineană pentru zeci de refugiaţi la o biserică dintr-un parc din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La slujbă au participat peste 60 de refugiaţi FOTO: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
La slujbă au participat peste 60 de refugiaţi FOTO: Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

La scurt timp de la începerea războiului din Ucraina, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a demarat o amplă campanie umanitară, intitulată ”Împreună pentru refugiaţii ucraineni”.

Iar în această săptămână, în curtea bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din parcul Lunca Argeşului din Piteşti a fost organizată o agapă pentru membrii familiilor de refugiaţi ucraineni găzduiţi pe teritoriul judeţului Argeş. 

În cadrul acestei întâlniri emoţionante, peste 60 de refugiaţi au avut ocazia să participe la o slujbă emoţionantă oficiată în limba ucraineană.

Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a finanţat organizarea acestei mese având sprijinul total al voluntarilor veniţi să aducă puţină lumină în sufletele întristate ale celor care au fost obligaţi să-şi părăsească ţara din cauza războiului.

„Întâlnirea a avut drept scop identificarea principalelor probleme cu care se confruntă refugiaţii ucraineni, precum şi informarea acestora cu privire la documentele pe care trebuie să le obţină pentru a se bucura de toate ajutoarele oferite de statul roman. 

Campania umanitară „Împreună pentru refugiaţii ucraineni” va continua şi în perioada următoare prin implicarea credincioşilor argeşeni care au dat dovadă până acum de multă solidaritate şi dragoste creştină”, a declarat pentru ”Adevărul” ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. 

Vă mai recomandăm şi:

 Când poliţistul a rostit «Slava Ucraini», tuturor le-au dat lacrimile“. Gestul altruist relatat de Europol

Elena Trofimciuk, refugiata ucraineană care face voluntariat în Gara de Nord: Fiecare român vrea să ajute. Sunt foarte prietenoşi

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite