Miracol pe calea ferată. Şoferul unei maşini izbite de tren a scăpat fără să aibă vreo zgârietură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul implicat s-a ales doar cu o sperietură cumplită FOTO ISU Neamţ
Şoferul implicat s-a ales doar cu o sperietură cumplită FOTO ISU Neamţ

Un accident feroviar petrecut în această seară nu s-a soldat cu nicio victimă, deşi un tren de călători a surprins pe calea ferată un autoturism

Un accident feroviar s-a produs în această seară la Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, un tren de călători surprinzând pe calea ferată, la ora 18.15, o maşină condusă de un şofer imprudent. Impactul nu s-a soldat cu victime. Conducătorul auto în vârstă de 43 de ani nu a suferit nici măcar o zgârietură, ci doar o sperietură grozavă. 

„Ca urmare a unui apel la 112, un echipaj de pompieri a

intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la un accident produs între un autoturism şi un tren. Conducătorul auto nu a necesitat

îngrijiri medicale. Niciun pasager din tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale“, a transmis ISU Neamţ. 

Cercetările în acest caz au fost preluate de cadrele Biroului de Transporturi Feroviare Neamţ, urmând a se stabili circumstanţele în care şoferul imprudent a ajuns cu maşina pe calea ferată. Este foarte posibil ca el să fie cercetat şi să fie obligat la plata unor despăgubiri pentru daunele provocate din culpă locomotivei trenului de călători, care

efectua o cursă între staţile Piatra Neamţ şi Bacău. 

Ultimul accident feroviar petrecut în Neamţ a avut loc pe 19 noiembrie 2021, el soldându-se cu decesul unei persoane. În jurul orei 07.00, printr-un apel la 112, se anunţa că pe liniile ferate din Gara Piatra Neamţ a fost descoperit cadavrul unui bătrân cu domiciliul în Bucureşti, care fusese sfârtecat de  tren. Ancheta urma să stabilească dacă a fost vorba de o sinucidere sau de un accident. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Jurnal de poliţist rutier: „Cel mai greu moment? Când dai de veste că cel drag nu mai e. Te încarci cu durerea lor"

Opt contrabandişti au ajuns în boxa acuzaţilor. Percheziţii şi o uriaşă captură de ţigări

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite