Tortură şi jaf, fraţi condamnaţi după extrădarea din Italia. Victima a fost arsă cu un fier înroşit în foc
0Doi fraţi, care s-au sustras cercetărilor, au fost condamnaţi după ce au fost extrădaţi din Italia, ei torturând cu un fier înroşit în foc un vecin
Doi fraţi, Gheorghe şi Marian Grigoraş, în vârstă 37 de ani,
respectiv 24 de ani, din Cordun, judeţul Neamţ, au fost
condamnaţi, zilele trecute, de către magistraţii de la Judecătoria Roman, la sentinţe cu executare în urma acuzaţiilor de de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, complicitate la lovire şi tâlhărie calificată.
Primul are de ispăşit şase ani şi două luni de închisoare, iar al fratele mai mic, cinci ani şi cinci luni. Când decizia va rămâne definitivă, li se vor recolta probe pentru stabilirea profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de
Date Genetice, deoarece sunt consideraţi infractori periculoşi.
Fraţii Grigoraş erau daţi în urmărire naţională şi internaţională, după ce magistraţii de la instanţa menţionată emiseseră pe numele lor, pe 15 februarie 2021, mandate de arestare preventivă în lipsă. După comiterea infracţiunilor, ei reuşiseră să părăsească teritoriul României, dar au fost identificaţi şi reţinuţi într-o localitate din Italia, la sfârşitul lunii martie.
„După emiterea mandatului de arestare preventivă, cei în cauză au fost daţi în urmărire naţională şi internaţională. Au fost localizaţi în localitatea italiană Châtillon - Valle d'Aosta. Informaţiile privind localizarea exactă a persoanelor urmărite au fost transmise operativ Poliţiei italiene de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Neamţ“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei.
Gheorghe şi Marian Grigoraş sunt acuzaţi că pe data de 25 ianuarie 2021 au sechestrat un bărbat,
într-o locuinţă din localitatea de domiciliu, l-au bătut şi l-au deposedat de o geacă. După agresiune şi tâlhărie, fraţii au continuat violenţele, victimei fiindu-i provocate arsuri cu un fier înroşit în foc. Leziunile au necesitat 25 - 28 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.
Poliţia Neamţ preciza că, localizarea persoanelor urmărite s-a realizat cu sprijinul Biroului Sirene din
cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Serviciul pentru Cooperare Internaţională - Sirene Italia şi Echipa Mobilă (Squadra Mobile) Aosta. Ancheta a beneficiat şi de sprijinul unui ofiţer care a activase ca specialist de suport operativ al Poliţiei Române la Roma.
Vă mai recomandăm să citiţi:
Un medic acuzat de corupţie cere judecătorilor ca şpaga „în natură” confiscată de la el să nu fie vândută
Violenţă extremă în Italia. De ce nu va fi extrădat un român care era anchetat de procurorii din Trieste