Mesajul emoţionant al colegilor la moartea generalului Niţică. „Un om dârz, generos, care şi-a venerat mama“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Ioan Niţică a fost decorat de cinci ori. FOTO: Dan Sofronia
Generalul Ioan Niţică a fost decorat de cinci ori. FOTO: Dan Sofronia

Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava Neamţ, generalul Ioan Niţică, a murit la vârsta de 59 de ani, fiind condus, duminică, pe ultimul drum de către familie, colegi şi cunoscuţi.

Zile triste şi doliu la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ după ce s-a aflat că generalul de brigadă Ioan Niţică, comandantul unităţii, a pierdut lupta cu o boală necruţătoare care a avut o evoluţie fulminantă, răpunându-l la la sfârşit de iulie, la 59 de ani.

Generalul fusese diagnosticat cu leucemie la sfârşitul lunii ianuarie 2020, după ce i s-a făcut rău în timpul serviciului, când prezenta raportul de bilanţ al instituţiei pe anul 2019. 

Astăzi, 2 august, la Biserica Adormirea Maicii Domnului Vânători, din Piatra Neamţ, au avut loc funeraliile, familia, apropiaţi şi colegi luându-şi rămas bun de la militarul de carieră. 

La despărţirea de comandantul lor, cadrele ISU au transmis public un mesaj emoţionant, intitulat „36 de ani, 11 luni şi 7 zile în slujba Patriei!“. 

Generalul Ioan Niţică a fost primul comandant al instituţiei nou create în anul 2004, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Petrodava al judeţului Neamţ, instituţie care, după 15 ani de existenţă, se apropie de obiectivul setat de liderul său: „Vreau să fim cea mai bună instituţie din judeţ!“. 

„A avut o sete de cunoaştere cum rar întâlneşti, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecţionare. A croit această instituţie după principiile sale de viaţă, după felul său de a fi, solicitând în mod constant îmbunătăţirea calităţii serviciilor pe care ISU Neamţ le oferă cetăţenilor judeţului, neabdicând niciun moment de la principiul corectitudinii. Exigent, direct, luptător, vertical, generos, dârz, demn, un om care şi-a venerat mama şi şi-a iubit familia, generalul nostru a reuşit să impună modestia şi discreţia care îl caracterizau“, se arată în comunicatul ISU.

„Generalul a fost un patriot. Da, a iubit ţara aceasta!“

Colegii au mai susţinut că era dedicat trup şi suflet meseriei, reuşind să imprime această atitudine şi organizaţiei, solicitând ca, în permanenţă, pe primul plan să fie „Cetăţeanul“ şi obligaţia de a-i asigura securitatea în situaţiile de urgenţă. 

„Generalul a fost un patriot. Da, a iubit ţara aceasta!“, se mai precizează în cominicat, când vorbea despre simbolurile naţionale, despre drapel, imn sau ziua naţională, simţeai cum se înflăcărează şi aproape îi tremură vocea. 

„L-aţi auzit rostind jurământul militar în faţa formaţiei? Jurământul nu era o simplă enumerare de cuvinte. Trăia acest jurământ şi transmitea emoţia când îl rostea pentru că, din momentul în care dânsul l-a depus, nu a făcut altceva decât să se conformeze: Jur credinţă patriei mele, România! Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii! Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare! Aşa să-mi ajute  Dumnezeu! Acesta a fost generalul de brigadă Ioan Niţică. A fost întruchiparea jurământului militar!“. Acestea sunt cuvintele cu care se încheie mesajul ISU Neamţ la moartea generalului - comandant. 

Practic, generalul de brigadă Niţică Ioan şi-a petrecut mare parte din viaţă în haina militară. În 1980 a absolvit Liceul Militar Ştefan cel Mare din Câmpulung Moldovenesc, în 1983 Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Transmisiuni Sibiu, Facultatea Arme - Secţia Apărare Civilă din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti în 1993. 

Apoi, în 2004 a terminat cursurile de Master la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, iar în 2013 a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare Carol I Bucureşti. 

Pentru merite în activitatea profesională a fost decorat de cinci ori: Medalia Meritul Militar clasa II - 1989, Ordinul Meritul Militar clasa III - 1998, Ordinul Bărbăţie şi credinţă în grad de cavaler - 2006 şi Semnul Onorific în serviciul Patriei pentru ofiţeri, pentru 25 de activitate şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiei şi pregătirea profesională.

Pe aceeaşi temă: 

Român decorat de comandantul Poliţiei din South Yorkshire. „Vă felicit pentru vitejia dumneavoastră!“

Drama generalului român Nicolae Dăscălescu. Eroul de război, umilit de comunişti, a ajuns să pască oile satului

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite