Gustul fără egal al merelor de altădată. Cum au dispărut din România soiurile gurgueşti, ţigance sau merele-pere

În urmă cu mai bine de 100 de ani, soiurie de mere pe care le consumau românii erau extrem de diversificate. Gustul şi întrebuinţarea acestor fructe erau de asemenea mult diferite de soiurile pe care le găsim acum pe piaţă, multe aduse din import.

Despre soiurile de mere care se cultivau în nordul Moldovei sunt mărturii într-un articol din „Şezătoarea. Revistă de folclor şi tradiţiuni populare”, cu apariţie neîntreruptă timp de 26 de ani la sfârşiut de secol XIX - început de veac XX.

Sub semnătura directorului Artur Gorovei, în numărul 3 din februarie 1899, este publicat un articol care prezintă soiurile care se întâlneau în satul Rădăşeni, lângă Fălticeni, o zonă importantă pomicolă din nordul Moldovei.

Gorovei precizează că, în documentarea articolului, a fost ajutat de informaţiile primite de la Neculai Mosii, un sătean din Rădăşeni.

Autorul articolului clasifică mai întâi tipurile de mere („văratice”, „tomnatice” şi „ernatice”), şi înşiruie denumirile soiurilor, odată cu descrierea aspectului şi gustului fructelor.  

„Mere varatice:

1. Mere dulci, cu faţa albă şi gustul dulce

2. Mere dulci, cu faţa roşie şi gustul dulce

3. Mere de Ţaligrad, faţa albă, gust dulce aspru

4. Mere coadişe, faţa albă, gust acru aspru”

Ce gust aveau merele vieşii sau merele-pere

În prezentarea autorului articolului, cele mai multe soiuri de mere sunt cele tomnatice „cari se pot ţine pe iarnă”. Nu mai puţin de 30 de tipuri de măr sunt înşiruite în prezentarea lui Artur Gorovei. Pe lângă denumirile neaoşe ale soiurilor, putem aprecia câte feluri se cultivau în urmă cu 100 de ani şi diversitatea mare de gusturi ale fructelor.

„Mere tomnatice

1. Mere domneşti, faţa roşietică, gust dulce aspru

2. Mere munteneşti, rotunde, faţa roşietică, gust dulce

3. Mere munteneşti coadişe, faţa vânătă roşie, gust acriu

4. Mere trotuşe, faţa roşie, gust dulce

5. Mere roşii, faţa roşie, gst dulce aspru

6. Mere domnicele, faţa albă, gust dulce

7. Mere vieşii, faţa roşie vînătă, gust dulce aspru

8. Mere crecineşti, faţa galbănă, gust dulce aspru

9. Mere popeşti, faţa albă, gust dulce

10. Mere sunătoare, faţa gălbie, gust dulce aspru

11. Mere epureşti, faţa roşietică, gust sălciu

12. Mere voivodeşti, faţa roşietică, gust dulce aspru

13. Mere verzişoare, faţa galbănă, gust dulce

14. Mere pere, faţa albă, gust dulce, puţin iute

15. Mere ţigance, faţa roşie neagră, gust dulce aspru

16. Mere urseşti, faţa roşie, gust dulce aspru

17. Mere unse, faţa galbănă roşie, gust sălciu

18. Mere rotilate, rotunde, faţa galbănă, gust dulce aspru

19. Mere chetroşele, faţa roşie vînătă, gust dulce

20. Mere renete, faţa vînătă scorţoasă, gust acru aspru

21. Mere dulci domnicele, faţa galbănă, gust dulce sălciu

22. Mere de semînţă, faţa gălbie, gust dulce aspru 

23. Mere smeure, faţa roşie vînătă, gust dulce

24. Mere fără nume, faţa albă-gălbie, gust dulce

25. Mere nebuneşti, foarte mari, faţa roşie, gust dulce aspru

26. Mere turtişe, faţa albă roşie, gust dulce aspru

27. Mere leşeşti, faţa vînătă, gust sălciu

28. Mere gurguete, faţa roşie dungată, gust dulce aspru

29. Mere de dulceţi, mici ca vişina, faţa roşie

30. Mere urseşti, faţa roşie dungată, gust dulce aspru”

Odorizant din coaja de măr, must din pădureţe

A treia categorie din prezentare erau merele „pădureţe ernatice”. Cele trei soiuri identificate aveau în comun o utilizare: erau biune de pus la murat.

1. Pădureţe cu faţa albă şi gust acru

2. Pădureţe cu faţa roşie şi gust acru

3. Pădureţe cu faţa albă şi gust dulce

Pe lângă prezentarea soiurilor, Artur Gorovei prezintă şi trei modalităţi mai puţin cunoscute de consum/folosire a merelor. De exemplu, coaja fructului putea fi folosită ca odorizant:

„Coaja de măr domnesc, uscată, e bună de aprins prin casă, căci dă un miros frumos”

La finalul articolului sunt prezentate şi două reţete de consum pentru mărul domnesc şi pentru merele pădureţe:

„Făcând o bortă într-un măr domnesc se pune în ea piper pisat şi se coace la foc, şi-i bun să-l mănînci, pentru tusă. Pădureţele amestecate cu mere şi puse la mura, fac un must ca vinul, însă nu-i beţiu”

Merele româneşti, mai bune decât cele din Turcia, Polonia sau Italia

În zilele noastre, piaţa de fructe din România este invadată de soiuri de măr importate din Turcia, Polonia, Italia sau Ungaria. În ultimele decenii, şi producţia autohtonă a fost influenţată de soiurile hibrid obţinute în Europa sau Statele Unite. Cultivate în România şi adaptate condiţiilor pedo-climatice, aceste soiuri au dus la crearea unor fructe mai rezistente, cu aspect comercial, dar mai puţin gustoase.

Iată câteva nume de soiuri cu extindere în culturile din România şi Europa precum şi ţările lor de origine:

Idared, Ionathan, Golden Delicios, Prima, Close  - SUA 

Florina, Renet - Franţa 

Pinova, Evelina - Germania

Elstar  - Olanda 

Gala  - Noua Zeelandă 

Mutsu, Fuji - Japonia

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare au comparat în 2013 merele româneşti cu cele din alte ţări. Concluzia analizei comparative a fost că merele româneşti sunt mai bune şi mai pline de vitamine. 

Mai exact, ionatanele din România sunt cu 20% mai dulci decât cele produse în Polonia, iar merele româneşti din soiul Golden, cu 22% mai dulci decât cele din Italia şi cu 14% faţă de cele turceşti. De asemenea, cantitatea de minerale şi de substanţe nutritive era cu 25%, respectiv 80% mai mare decât în cazul ionatanului polonez.

Cele mai duci soiuri de mere româneşti (conform pom-fructifer.ro): 

- Frumos de Voineşti - obţinut la Staţiunea de Cercetări Pomicole Voinesti, din judeţul Dâmboviţa, prin încrucişarea soiurilor Jonathan şi Frumos de Boskoop, în anul 1953. Coaja fructului este subţire, elastică, uleioasă şi are un luciu intens. Pulpa este crocantă, cu structură fină, de culoare alb-crem, suculentă, cu gust dulce şi cu aromă fină.

- Delicios de Voineşti - obţinut din încrucişarea soiurilor Golden delicious şi Creţesc de Vâlcea în 1949, la Staţiunea Pomicolă Bilceşti, din Argeş. Apoi, hibridul a fost transplantat, crescut şi selecţionat la Voineşti, şi omologat în anul 1973. Fructul este destul de mare, cântărind în medie180 g, are formă sferică uşor turtită şi pieliţa de grosime mijlocie, de culoare galben-verzuie, acoperită cu pete roşiatice, în funcţie de poziţia fructului pe ramură şi expunerea la soare. Pulpa este de culoare crem, crocantă, potrivit de suculentă, cu gust plăcut şi aromă puternică, specifică doar acestui soi.

- Rădăşeni - obţinut din polenizarea liberă a soiului Jonathan, în 1962, fiind omologat ca soi nou în 1979. Fructul este de mărime mijlocie, coaja este galbenă, punctată din loc în loc cu pete roşii. Pulpa este galbenă, crocantă, suculentă, cu gust echilibrat.

- Voinea - soi originar din România, obţinut prin încrucişarea soiurilor Frumos de Voineşti cu Prima (originar din SUA), are fructe cu o greutate medie de 180-190 de  grame. Coaja este potrivit de groasă, netedă, uşor uleioasă, cu puncte de culoare roşu aprins pe 70-95% din suprafaţa fructului, pe fond verde-gălbui. Pulpa este  suculentă, dulce, uşor acidulată şi aromată.

- Ardelean - Fructele sunt de mărime mijlocie, de formă sferică, alungită. Coaja este galbenă, uleioasă, acoperită cu puncte roşii pe mare parte din suprafaţă. Pulpa este alb-gălbuie, cu textură foarte fină, suculentă, dulce şi plăcut acidulată.

- Jonathan - Este soiul cu cea mai mare pondere în producţia de mere din România, fiind un soi originar din SUA. Fructele sunt de mărime mijlocie, coaja este subţire, de culoare roşie. Pulpa alb-gălbuie este suculentă, dulce, are o aroma intensă, fiind un soi de măr pentru masă.