Andi Moisescu reacționează ferm după manipularea unei filmări vechi: „E aproape evident cum votez"
0Andi Moisescu, realizator TV și jurat al show-ului Românii au talent, a reacționat public pe Facebook după ce o înregistrare mai veche a fost scoasă din context și folosită pentru a sugera o afiliere politică falsă.

În postarea sa, Moisescu subliniază că este un votant rațional, absolvent de matematică și susține democrația, educația, progresul și unitatea națională. El își exprimă dorința ca tot mai mulți români să aleagă un viitor european și să respingă orice formă de violență sau ură.
Redăm mai jos postarea lui Andi Moisescu.
„Cineva folosește un video foarte vechi (dintr-o campanie ProTV, de acum multi ani), scos evident din context, în încercarea disperată de a induce oamenilor impresia că aș fi de o anumită parte a baricadei.
În calitate de absolvent de matematică, cred că e aproape evident pentru toată lumea cum votez.
Rațional, cu înțelepciune.
Pentru cei care încearcă să apropie oamenii și nu să-i dezbine. Împotriva oricărei forme de violență sau ură.
Pentru cei care au capacitatea să asculte si respectă dezbaterile. Împotriva corupției și a imposturii.
Pentru cei care își doresc să evoluăm, să mergem înainte, nu să ne întoarcem în trecut. Pentru democrație și un viitor european.
Pentru educație și civilizație.
Cu toate aceste gânduri voi vota și Duminica asta. Cu speranța că tot mai mulți români vor face la fel”.
Mai jos este filmulețul vechi la care face referire Andi Moisescu.
Și comediantul Micutzu a publicat pe contul său de Facebook o variantă completă a unui clip trunchiat care denatura mesajul real referitor la candidatul independent Nicușor Dan. Fragmentul este extras dintr-un podcast realizat alături de Andi Moisescu în urmă cu 4 ani. „Cum se mai schimbă unii... Aveți aici varianta netrunchiată a clipului care a tot circulat zilele astea. Face parte dintr-un podcast găzduit de Andi Moisescu acum 4 ani. Îl puteți vedea integral pe YouTube”, a transmis comediantul.
Denunțarea dezinformărilor vin cu o zi înainte de alegeri și atrag atenția asupra pericolului manipulărilor online.