Cum au ajuns să capituleze plăieşii în faţa armatei lui Sobieski. Eroism, accident stupid sau vicleşugul regelui polon?
0Rezistenţa celor 19 moldoveni care apărau fortăreaţa de pe Culmea Pleşului în faţa regelui Poloniei este un exemplu clasic de eroism în cărţile de istorie. Există însă şi alte interpretări ale episodului petrecut la finele veacului al XVII-lea care nuanţează această viziune.
„Sobieski şi românii“, nuvela lui Costache Negruzzi publicată în anul 1846 în „Almanahul de învăţătură“, este opera de referinţă pe care românii o au în memorie de la orele de istorie atunci când vine vorba de eroismul plăieşilor de la Cetatea Neamţului.
Firul istoric al poveştii relatate de Negruzzi are ca reper scrierile lui Dimitrie Cantemir („Istoria Imperiului Otoman” şi „Viaţa lui Constantin Cantemir“), unde se vorbeşte de eroismul celor 19 plăieşi care au rezistat timp de patru zile asaltului Cetăţii Neamţ, provocând mari pierderi polonezilor.
Pe baza aceleiaşi surse (D. Cantemir), Vasile Alecsandri publică în anul 1857 piesa de teatru „Cetatea Neamţului sau Sobieţchi şi plăeşii români“.
O mână de moldoveni a ţinut piept unei armate
Atât opera lui Negruzzi, cât şi cea a lui Alecsandri, prezintă scena asediului la care a fost supusă Cetatea Neamţ în octombrie 1691 de către armata poloneză condusă de regele Ioan (Jan) Sobieski.
Acesta venise în Moldova cu intenţia de a elibera Moldova de turci şi de a o cuceri. Leşii au fost însă hărţuiţi şi înfometaţi, şi nu au ajuns să dea o luptă decisivă. Silită să se retragă spre Polonia, armata condusă de Sobieski trece prin apropierea Cetăţii Neamţ, fortăreaţă în care mai erau 19 plăieşi după ce garnizoana, alcătuită din soldaţi în leafă, plecase la Fălciu, unde era domnitorul Moldovei Constantin Vodă Cantemir (tatăl lui Dimitrie Cantemir).
În „Sobieski şi românii“, Negruzzi descrie cum leşii s-au chinuit timp de patru zile să cucerească fortăreaţa, neştiind că dincolo de ziduri, doar 19 plăieşi îi înfruntă. Scriitorul spune că acţiunea s-ar fi petrecut în toamna anului 1686, cu cinci ani mai devreme decât a avut loc în realitate.
Cetatea Neamţ la începutul anilor 1900 FOTO N. Boerescu
„În ziua dintăi, doi vânători pieriră. A doua zi şi a treia zi mai căzură cinci şi se răniră doi. A patra zi căzu împuşcat însuşi comandantul artileriei leşeşti, dar mai pieriră trei din moldoveni. Numărul bravilor scădea pe toată ziua. Seara, adunându-se pe lângă foc, văzură că au sfârşit şi muniţiile şi merindele“ - „Sobieski şi românii“, Costache Negruzzi.
În a cincea zi, cei nouă plăieşi care au mai rămas în viaţă s-au predat, iar regele Poloniei, rănit în orgoliu când a văzut că o mână de soldaţi a ţinut piept armatei sale şi i-a provocat importante pierderi a porunict să-i spânzure.
Povestea are însă un final fericit, pentru că, la sfatul hatmanului Iablonovski, regale Poloniei înţelege că plăieşii „n-au făcut decât datoria lor, datorie patriotică şi vrednică de toată lauda, şi că au avut norocirea a câştiga făgăduinţa marelui Sobieţki că vor fi slobozi şi nesupăraţi“.
Sobieski a poruncit atunci ca fiecare plăieş să primească câte 50 de zloţi şi îi eliberează spunându-le să povestească urmaşilor că au avut cinstea să se împotrivească cinci zile regelui de Polonia.
Jan III Sobieski (cca. 1680), portret de Jan Tricius sursa: Google Art Project
Eroismul plăieşilor demontat de cronicarul regelui
O altă versiune a poveştii prezintă însă faptele altfel decât au făcut-o D. Cantemir, C. Negruzzi şi Alecsandri în operele lor. Astfel, Cazimir Sarnecki, un nobil lituanian care a scris jurnalui expediţiei leşilor în Moldova, susţine că plăieşii au predat cetatea după ce unuia dintre plăieşi i-a căzut o grenadă, a smuls mâna unui locotenent, şi a ucis câţiva oameni.
„14 octombrie. La jumătatea după-amiezii o grenadă de-a lor a căzut în cetate, a smuls mâna unui bulucbaşă, locotenent, şi a ucis câţiva oameni; îndată s-au predat şi au dat drumul la alor noştri la cetăţuia şi la portiţa cetăţii, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărâ măria sa regele, la a cărui discreţie s-au predat. Au ucis câţiva dintre ai noştri cu archebuzile cu cârlig şi cu puştile lor de mână ienicereşti“, arată Cazimir Sarneki în Note de Jurnal.
Cronicarul lituanian spune că după luptele cu plăieşii în cetate erau şase căpitani comandanţi, iar arsenalul găsit în fortăreaţă număra 12 archebuze cu cârlig şi 90 de puşti ienicereşti de mână.
„Comandanţii din această cetate au salutat pe măria sa regele, care şedea în cort. Măria Sa le-a declarat iertare şi libertate, ca să meargă unde li-i voia, ca să ştie că un domn creştin nu vrea sânge creştinesc. Şi aşa toţi comandanţii s-au dus la domn (Constantin Cantemir)“
În notele de jurnal, Cazimir Sarneki mai spune că Ian Sobieski nu a putut merge în cetate din cauza ploii care cădea fără oprire în ultimele zile.
„A mers domnul voievod al Ruteniei şi a luat cu el pe alteţa sa prinţul Alexandru, căci prinţul Iacob a mers ieri, când a fost atacată cetatea. Pentru schimbarea steagurilor noastre de sub Neamţ şi pentru introducerea tunurilor şi proviziilor în cetate a fost rânduit domnul Lasko, stolnic de Kiev, iar noi am mas în acest loc din cauza timpului târziu şi a ploii. Eu mai întâi am fost acolo, în această cetate“
Sarneki notează cât de bine era fortificată cetatea de pe Culmea Pleşului, iar una din observaţiile întăreşte ideea că moldovenii au fost nevoiţi să o predea doar în urma nefericitului accident:
„Această cetate, de o tărie destul de mare, dacă s-ar fi apărat pe viaţă şi pe moarte, ar fi putut rezista“, concluzionează cronicarul lituanian.
Plăieşii, păcăliţi de un şiretlic al lui Sobieski?
În zilele noastre, istoricul Vitalie Josanu are o altă versiune despre lupta plăieşilor cu armata Poloniei condusă de Sobieski. În lucrarea sa „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală“ (Editura Crigarux, 2009), acesta spune că moldovenii au rezistat eroic asaltului leşilor.
„Din numărul total de 19 apărători ai cetăţii, în a cincea zi de asediu, 10 erau morţi, iar trei răniţi. Armata polonă a suferit pierderi mai mari, fiind ucişi comandantul artileriei şi 50 de luptători“.
Istoricul mai susţine că pentru a putea intra în fortăreaţa apărată de plăieşi, aghiotanţii regelui polon au apelat la un şiretlic.
„Pentru a putea intra în cetate, aghiotanţii regelui polon au întocmit o scrisoare falsă, considerată a fi trimisă de Constantin-Vodă Cantemir către comandantul cetăţii, prin care se cerea deschiderea porţilor în faţa cuceritorilor. Scrisoarea era întărită cu o pecete domnească, pusă de un gramatic moldovean, pripăşit între polonezi“.( Vitalie Josanu - „Reflecţii istorice privitoare la Cetatea Neamţului. Pagini de istorie militară medievală“).
Cetatea Neamţ, vedere spre frontul de est FOTO Florin Jbanca
În aceste condiţii, plăieşii s-au supus ordinului, pe care-l considerau venit de la domnitor, dar au pus condiţia să fie lăsaţi liberi.
„Sobieski a acceptat, dar a rămas surprins când a văzut că pe poarta cetăţii au ieşit doar 6 plăieşi, care duceau pe umeri încă 3 răniţi. La vederea acestui mic grup de apărători, regele polon s-a înfuriat, poruncind să fie omorâţi. A intervenit hatmanul Iablonowsky, care-i aminti de cuvântul dat şi de respectul datorat unor oşteni curajoşi“, mai spune istoricul Vitalie Josanu în lucrarea citată, versiune ce respectă finalul episodului relatat de Cantemir, Negruzzi şi Alecsandri.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
