Copii şi părinţi, răniţi din cauza unui şofer imprudent. De ce s-a ales cu dosar penal şi tatăl minorilor accidentaţi, deşi nu-i vinovat de coliziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politiatata

Un accident de circulaţie s-a soldat cu rănirea a doi copii şi a părinţilor. Pentru că a fost iresponsabil, tatăl celor doi minori este şi el cercetat penal.

Drumul Naţional 15, cel care leagă oraşele Piatra Neamţ şi Bicaz, a fost ieri, în jurul orei 14.00, scena unui accident care s-a soldat cu rănirea a patru persoane, toate din aceeaşi familie. Deşi doar unul dintre conducătorii auto este responsabil de comiterea unei coliziuni, ambii şoferi s-au ales cu dosare penale. 

Din primele cercetări a reieşit că în accidentul care a avut în localitatea Viişoara, au fost implicate două autoturisme. Unul era condus de un bărbat, de 59 de ani, din comuna Alexandru cel Bun, în timp ce la volanul celuilalt era un şofer de 32 de ani, din Pângăraţi, maşinile circulând din sensuri opuse. 

La un moment dat, cele două autovehicule s-au tamponat, în urma nedoritului incident rezultând rănirea a patru persoane, conducătorului auto în vârstă de 32 de ani, a soţiei de 29 de ani şi a doi minori, în vârstă de 2, respectiv 7 ani. 

„Bărbatul de 59 de ani ar fi efectuat virajul la stânga pe

marcajul longitudinal continuu, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de bărbatul de 32 de ani. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto din Pângăraţi, însă în cazul celuilalt a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a transmis Poliţia Neamţ. 

Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Din primele indicii, cel mai tânăr dintre şoferi nu pare a avea vreo vină în comiterea tamponării, dar a dat dovadă de iresponsabilitate, urcându-se băut la volan, având cu el copiii şi soţia. 

Alte câteva sute de situaţii neconforme au fost descoperite de poliţiştii nemţeni, care au efectuat o misiune tematică între 4 şi 10 aprilie. Au fost verificate circa 700 de autovehicule şi aplicate 394 de

contravenţii, dintre care 375 au fost pentru nefolosirea centurii de siguranţă. Alte 24 de amenzi au vizat faptul că că minorii erau transportaţi fără să poarte centura sau pentru lipsa dispozitivelor

de siguranţă omologate. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Elevi, nu la şcoală, ci prin cârciumi şi parcuri. Pentru ce i s-a întocmit dosar penal unuia dintre ei

Şoferiţă de 55 de ani, depistată cu o alcoolemie record. După ce a băut straşnic, a comis un accident

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite