Accident rutier în Neamţ, pe E 85, provocat de o refugiată din Ucraina. În autoturism erau şi trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale FOTO ISU Neamţ
Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale FOTO ISU Neamţ

O ucraineancă aflată în tranzit prin judeţul Neamţ a fost implicată într-un accident rutier pe Drumul European 85. Poliţiştii au stabilit că neacordarea de prioritate este cauza incidentului.

Accidentele de circulaţie în care sunt implicaţi cetăţeni ucrainieni fugiţi din calea războiului se înmulţesc pe drumurile din Neamţ, judeţul fiind unul de tranzit pentru cei care s-au refugiat în România. 

Cel mai recent a avut loc pe data de 6 martie, implicate fiind două autoturisme. Nedoritul incident s-a consumat în comuna Secuieni, pe Drumul European E 85, la locul indicat fiind direcţionate echipaje de poliţişti şi pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă. 

Se tamponaseră două autoturisme, unul înmatriculat în Ucraina şi celălalt în Italia, în ele fiind cinci persoane, doi adulţi şi trei copii. Nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar exact de un astfel de incident nu aveau nevoie cetăţenii străini aflaţi în tranzit.

Mama şi copiii din Ucraina intenţionau să ajungă la Bucureşti, lucru pe care l-au făcut cu un alt autovehicul. Autorităţile au făcut demersurile necesare ca autoturismul avariat să fie preluat de o platformă şi dus la un service auto din judeţul Bacău. 

„A reieşit că, în timp ce o femeie, de 42 de ani, cetăţean ucrainean, conducea un autoturism pe Drumul Naţional 2 - E85, în afara localităţii Secuienii Noi, din direcţia Roman spre judeţul Bacău, la intersecţia cu DC 85 A, a efectuat virajul la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de un bărbat, de 46 de ani, din judeţul Bihor. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative“, a transmis Poliţia Neamţ. 

Pe 28 februarie, în Roman, un accident s-a soldat cu rănirea foarte gravă a unei bătrâne de 72 de ani. Aceasta a fost lovită de maşina unui refugiat ucrainean, de 71 de ani, care a pierdut controlul volanului, ulterior tamponând două maşini parcate. Un alt incident, ale cărui victime au fost  membrii unei familii de refugiaţi din Odessa, a avut loc pe 26 februarie 2022, la Dulceşti, pe DN 15. 

O femeie de 47 de ani, care se îndrepta spre Polonia, la rude, a adormit la volan, autovehiculul intrând într-un cap de pod. În maşină mai erau fiul acesteia, de 25 de ani şi trei minori: o fată de 17 ani, alta de 15 ani, un băieţel de 4 ani şi nora de 22 de ani. Cele mai grave leziuni le-a suferit şoferiţa, fractură şi luxaţie antebraţ. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Aplicaţie digitală creată de liceeni din România, premiată la un concurs internaţional. Cine sunt beneficiarii

În caz de bombardament, tot beciurile şi fuga sunt soluţia. Adăposturile antiaeriene, prea puţine

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite