Glumă de 20.000 euro: mirele scăpat din braţe de nuntaşi i-a dat în judecată VIDEO
0Un tânăr din Bihor care, în timpul petrecerii de nuntă, a căzut pe spate după ce patru nuntaşi l-au aruncat în sus şi nu l-au prins la timp i-a dat în judecată pe vinovaţii de accident.
De la bal, la spital
Incidentul s-a produs toamna trecută, la o sală de evenimente din staţiunea Băile Felix. Aflat pe ringul de dans împreună cu mesenii, proaspătul însurăţel, Liviu Filimon, a fost ridicat de prieteni şi aruncat în sus. Prima dată, amicii l-au prins, însă a doua oară sărbătoritul le-a scăpat şi a căzut pe spate.
În loc să-l lase jos şi să cheme echipajul medical de urgenţă, nuntaşii l-au ridicat şi l-au aşezat pe scaun, îngreunându-i starea. Victima a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital.
Petrecerea a continuat, însă, şi după incident, invitaţii fiind întreţinuţi de mireasă şi rudele celor doi miri.
„Nu pot să-mi ridic fetiţa”
Ulterior, tânărul rănit a fost transferat la un spital din Germania, unde locuieşte de nouă ani, însă nu şi-a revenit nici în prezent, motiv pentru care a decis să deschidă un proces împotriva celor patru nuntaşi, dintre care unul îi este rudă, iar trei consăteni.
„Ei au râs şi s-au distrat. Dar eu am şi acum probleme şi s-ar putea să am nevoie de o operaţie. Am două vertebre fracturate din cauza acelei glume. Mi-au stricat nunta, la serviciu nu dau acelaşi randament, pentru că am dureri, nu pot să-mi ridic fetiţa de 4 kilograme în braţe, nu pot face nimic”, a declarat, pentru Adevărul, tânărul.
Procesul în care celor patru petrecăreţi li se cer daune de 20.000 euro va începe la Judecătoria Oradea.
„Dacă stau să socotesc toate cheltuielile, nunta distrusă, tratamentele, faptul că nu mai pot lucra şi s-ar putea să am probleme toată viaţa din cauza lor, acești 20.000 euro reprezintă doar 5% din ce daunele pe care mi le-au provocat”, spune Filimon.