Criminalul evadat la București s-a dat drept şofer de TIR cu maşina defectă şi a traversat toată ţara cu autostopul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Criminalul evadat, marţi, la București, și prins în zorii zilei de miercuri la Oradea, s-a dat drept şofer de TIR cu maşina defectă şi a traversat ţara cu autostopul. Cel care i-a ajutat pe poliţişti să-l prindă este chiar şofer de TIR, pe care evadatul l-a abordat ca să-l ducă până în Satu Mare.

Criminalul care a evadat s-a dat drept şofer de TIR.
Criminalul care a evadat s-a dat drept şofer de TIR.

În Cluj, luat de o şoferiţă

Meszaroş a reuşit să evadeze, marţi după-amiaza, din ambulanța care îl ducea la o unitate medicală pentru o consultație. El a ajuns în localitatea Floreşti, din judeţul Cluj, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 1.00, iar de acolo şi până la Gilău a fost transportat de o şoferiţă care a aflat abia miercuri, de la poliţişti, cine i-a fost pasager.

„A fost sunată la locul de muncă, au întrebat-o despre pasager. Atunci a aflat pe cine a transportat şi a avut un atac de panică. Fusese singură cu el în maşină", au povestit sursele Adevarul.ro

La Oradea, Meszaros Zsombor a ajuns miercuri, în jurul orei 4.00, cu un TIR şi s-a oprit întâi în benzinăria OMV de pe şoseaua de centură a municipiului, unde a abordat un şofer de TIR. I-a spus că este şi el tot conducător auto, că i s-a defectat autotrenul şi că vrea să ajungă acasă, în Satu Mare. 

Şoferul l-a refuzat, i-a explicat că pleacă într-o cursă externă, prin Punctul de trecere a frontierei Borş şi a plecat. Imediat după aceea, a sunat la 112, căci l-a recunoscut pe criminal. În drum spre Oradea, auzise ştirile despre evadat.  În plus, a fost oprit pe traseu, la filtrele organizate pentru prinderea evadatului, iar poliţiştii i-au arătat şi fotografiile cu criminalul.

La autostop

Poliţişti de la Biroul de Ordine Publică și Biroul Rutier Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Poliția Bihor, au pornit spre locul indicat de şofer. Îmbarcaţi în maşini neinscripţionate, poliţiştii au înconjurat întreaga zonă. Meszaros Zsombor a fost prins la câţiva zeci de metri de parcare, lângă urcarea pe podul care leagă centura Oradiei cu Calea Clujului. Făcea autostopul, cel mai probabil, pentru a pleca spre casă, spre Satu Mare.

Meszaros Zsombor a fost capturat cu ajutorul mascaţilor.
Meszaros Zsombor a fost capturat cu ajutorul mascaţilor.

Evadatul a fost prins şi depus la Penitenciarul Oradea. El a uzat de dreptul la tăcere, refuzând să dea vreo declaraţie. Meszaros este anchetat acum, din spatele gratiilor, pentru evadare, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.  

Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat. miercuri dimineața, că va declanșa o procedură disciplinară, în urma căreia se vor dispune măsurile legale, după ce marți condamnatul pentru omor a evadat în timp ce aștepta într-o ambulanță pentru a fi supus unui control medical în Bucureşti.

Poliţiştii încearcă, acum, să refacă întregul traseu parcurs de Meszaros Zsombor, din momentul în care a evadat, marţi, 9 aprilie, în timp ce se afla sub escortă, şi până când a fost prins. 

Într-o declarație făcută miercuri pe această temă, chestorul Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne, a spus că, deocamdată, nu sunt informații care să ateste că acesta ar fi fost ajutat să ajungă la Oradea, şi nici că plănuia să plece din ţară. 

„Nu avem un  rezultat despre intenție. Vedem cu toții că s-a îndreptat spre zona de domiciliu", a spus Despescu, potrivit Digi24.ro.

Şi-a ucis iubita

În vârstă de 33 de ani, sătmăreanul Meszaros Zsombor era încarcerat în Penitenciarul București Rahova, unde îşi ispăşea pedeapsa de 18 ani de detenţie la care a fost condamnat după ce, în iulie 2017, și-a ucis iubita. Bărbatul şi-a lovit victima cu pumnul şi cu un corp dur în cap, chiar în maşina femeii. 

Apoi, a abandonat autoturismul, cu cadavrul în portbagaj, în fața Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare, unde a fost găsit după cinci zile şi doar după ce autorităţile din Germania au sesizat dispariţia femeii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite