Verdict în cazul ieşeanului care şi-a aruncat vecinii în aer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dănuţ Bâtă (37 de ani), ieşeanul în apartamentul căruia a avut loc explozia care a distrus 27 de locuinţe, şi-a recunoscut faptele în faţa instanţei. Judecătoria Iaşi a amânat pronunţarea în acest caz.

Dănuţ Bâtă a  recunoscut faptele la termenul de pe 22 august şi a cerut instanţei să fie judecat în baza probelor de la Parchet. Astfel, bărbatul  ar putea beneficia de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoarea.

Am cerut şi schimbarea încadrării juridice din distrugere calificată în distrugere din culpă", a declarat Iulian Gafon, avocatul lui Dănuţ Bâtă. Judecătoria Iaşi a  amânat pronunţarea pentru 4 septembrie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au decis, pe 16 mai, să-l trimită în judecată pe locatarul în apartamentul căruia s-a produs explozia din Dancu pentru distrugere calificată. Dănuţ Bâtă, le-a povestit procurorilor că în seara zilei de 24 februarie 2012, în jurul orei 23.00, s-a întors acasă hotărât să-şi pună capăt zilelor. Omul era supărat că nu reuşise să vândă un televizor. El a dat drumul la aragaz şi a scos siguranţele electrice din tablou, conştient că s-ar putea produce o explozie. A stat în bucătărie cât să se intoxice, dar la un moment dat, plictisit că gazele nu-şi fac efectul, s-a dus să se culce.

Explozie violentă într-un bloc din Iaşi: 16 apartamente distruse UPDATE

1,7 milioane de lei, nota de plată pentru blocul din Dancu distrus de explozie

În jurul orei 5.00 dimineaţa, Bâtă s-a ridicat din pat şi s-a dus în bucătărie să-şi aprindă o ţigară. Momentul a coincis cu producerea deflagraţiei, iar bărbatul a scăpat cu viaţa ca prin minunte şi a fost transportat ulterior la spital.

„ În noaptea de 24 spre 25 februarie 2012, pe fondul consumului de alcool şi cu intenţia de a se sinucide prin asfixia cu gaz metan, inculpatul Bâtă Dănuţ a lăsat deschise arzătoarele aragazului din bucătăria apartamentului nr.8 din blocul H3, din satul Dancu, comuna Hoboca, jud.Iaşi, fără flacără, conştientizând faptul că o acumulare de gaze ar putea conduce la o explozie, iar în cursul nopţii şi-a aprins o ţigară, ceea ce a determinat o explozie, care s-a soldat cu accidentarea a 2 persoane, evacuarea unui număr de 36 persoane, distrugerea sau avarierea unui număr de 27 apartamente şi avarierea unui număr de 7 autoturisme", se precizează în rechizitoriu.

image

Prejudiciul stabilit în cauză este de 200.000 de lei, iar pentru consolidarea blocului mai este nevoie de 1,48 milioane de lei. De asemnea, locatarii s-au constituit părţi civile cu aproximativ 170.000 de euro, iar Primăria Miroslava cu 21.161 de lei. În faţa anchetatorilor, Dănuţ Bâtă a recunoscut comiterea faptei, dar a precizat că „nu a urmărit producerea unei explozii". În acelaşi caz, procurorii au  dispus neînceperea urmăririi penale faţă de angajaţii E-ON Gaz, care au făcut verificări în imobil, în seara producerii exploziei.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite