Unul dintre poliţiştii cercetaţi pentru corupţie a fost repus în funcţie
0
Iulian Lazăr se poate întoarce de mâine la Serviciul Poliţiei Rutiere. Magistraţii Tribuanlului Iaşi au decis în această după-amiază să dispună suspendarea deciziei Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi prin care agentul a fost pus la dispoziţia unităţii.
Cu toate că sentinţa nu este definitivă, trebuie pusă imediat în executare. Astfel, poliţistul se va întoarce la vechiul loc de muncă. În luna ianuarie a acestui an Lazăr a cerut magistraţilor Tribunalului atât suspendarea cât şi anularea deciziei IPJ Iaşi prin care a fost pus la dispoziţia unităţii.
În urma acestei hotărâri poliţistului i s-a redus salariul, a fost detaşat la alte servicii şi nu putea avansa. "Tribunalul Iaşi a pronunţat o soluţie în conformitate cu legislaţia europeană. Este extrem de important faptul că s-a creat un precedent în justiţia din România, în legătură cu procedura aplicată în situaţia în care un poliţist este trimis în judecată, deoarece acesta este un funcţionar public cu statut special. În dosarul în care clientul meu este cercetat pentru fapte de corupţie s-a procedat nelegal, în condiţiile în care a fost pus la dispoziţiem, nefiind respectată prezumţia de nevinovăţie", a declarat Sandra Grădinaru, avocata lui Lazăr.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată anul trecut pe Iulian Lazăr alături de alţi 13 agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi pentru luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Poliţiştii au fost acuzaţi că ar fi intervenit pe lângă colegi pentru ca amicii, rudele sau cunoştinţele lor să nu fie sancţionate în trafic. Toţi cei 14 agenţi trimişi în judecată au fost mutaţi de le Rutieră la Secţiile sau Posturile de Poliţie.În acelaşi dosar, alte 35 de persoane au fost scoase de sub urmărire penală şi amendate cu 500 sau 1.000 de lei.