Primarul Chirica, după votul pe moţiune al aleşilor PSD Iaşi: „Nu mă simt trădat, nu le-am cerut să judece cu capul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul Iaşiului, care s-a poziţionat ferm împotriva deciziei de decapitare a guvernului Grindeanu, a făcut mai multe declaraţii pe teme politice, joi, într-o conferinţă de presă.

Acesta a fost întrebat cum se simte după ce 8 din cei 9 parlamentari social-democraţi au susţinut prin vot moţiunea PSD-ALDE de demitere a cabinetului Grindeanu. Mihai Chirica a declarat că, deşi a avut discuţii cu parlamentarii ieşeni social-democraţi înainte de moţiune, nu se simte „trădat“ votul lor pro-moţiune, deşi aceştia au fost susţinuţi de el pentru o funcţie în Parlament. „Nu le-am reproşat nimic după vot, aşa cum nu le-am spus cum să voteze. Fiecare şi-a asumat cu propria lui gândire votul.  Eu, în calitate de lider, nu mă pot purta ca Liviu Dragnea. Nu mă simt trădat, pentru că nu le-am cerut să judece cu capul meu“, a transmis Chirica, cel care controlează organizaţia municipală a PSD Iaşi.

Din cei şase deputaţi şi trei senatori aleşi la Iaşi, doar fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, nu a susţinut moţiunea. Parlamentarii ieşeni care au votat pentru căderea Guvernului sunt Camelia Gavrilă, Tudor Ciuhodaru, Vasile Câtea, Silviu Macovei, Vasile Axinte, Adrian Pănescu, Vasile Toma şi Victorel Lupu.

Mulţi dintre ei susţinând că au votat pentru ca „proiectele Iaşiului să continue“, fapt transmis şi de liderul organizaţiei judeţene a PSD Iaşi, Maricel Popa: „Mă bucură votul dat de colegii noştri ieşeni pentru continuarea proiectelor judeţului. Am dovedit că PSD rămâne unit la Iaşi. Încerc să-l înţeleg pe domnul Bănicioiu. Oare pentru domnia sa proiectele Iaşului nu contează?! Înţeleg că în ultimele 2 luni s-a preocupat îndeaproape împreună cu primarul Chirica de proiectele municipiului... Nu ne rămâne decât să intrăm în normalitate. Trebuie să formăm un nou Guvern în cel mai scurt timp care să înceapă treaba şi să continue programul de guvernare într-un mod mult mai responsabil şi riguros”.

În acest contex, primarul Iaşiului a fost întrebat ce proiecte concrete au susţinut cei 9 parlamentari social-democraţi pentru votanţii care i-au trimis în Parlament, însă Chirica nu a putut nominaliza investiţii concrete, ci doar amendamente la buget, care nu au avut finalitate. Pe de altă parte, Chirica a declarat că „degringolada va continua până când lumea va înţelege că politica se face într-o altă manieră“ şi că „nici viitorul Guvern nu va scăpa de ameninţare, deja PSD-ALDE a pierdut majoritatea parlamentară“.

Citeşte şi:

Falii în PSD Iaşi: organizaţia judeţeană îl susţine pe Dragnea, Chirica vorbeşte despre demisia „liderului suprem“

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite