Primăria Iași caută sprijin pentru clubul Politehnica. Mediul de afaceri, rugat să se alăture echipei

0
Publicat:

Politehnica Iaşi, echipa fanion a capitalei Moldovei, a reuşit să promoveze în prima ligă de fotbal a României şi cucerească titlul de campioană a ligii secunde. Astfel, Primăria Municipiului Iaşi face un apel important către mediul de afaceri.

Politehnica Iasi campioana jpg

Concret, municipalitatea a transmis o scrisoare deschisă prin care îi îndeamnă pe antreprenori să se alăture Politehnicii în drumul spre performanţă.

Mediul de afaceri, invitat alături de Politehnica Iaşi

În perioada 2022-2023, Politehnica Iaşi a beneficiat şi de ajutorul autorităţilor locale. Astfel, Consiliul Local Iaşi a alocat nu mai puţin de două milioane de euro pentru gruparea din dealul Copoului. Acum, municipalitatea îi îndeamnă pe antreprenori să se alăture echipei de fotbal, în drumul spre performanţă, prin orice mijloace.

,,Efortul echipei de fotbal şi al conducerii a fost unul exemplar, calificarea venind la finalul unei munci susţinute şi al unui devotament deosebit faţă de culorile clubului de fotbal ieşean. Fără îndoială, a fost vorba şi despre o puternică susţinere financiară din partea Consiliului Local, acesta alocând aproximativ două milioane de euro în anii 2022 şi 2023. Politehnica are un lot tânăr şi valoros, hotărât să facă performanţă pe prima scenă. În acest sens, vă adresez invitaţia de a fi alături de club susţinându-l financiar într-o manieră transparentă, deschisă şi sinceră, în măsură să-i asigure premisele obţinerii de noi performanţe în sezoanele viitoare. Dorinţa mea este să asigurăm echipei un parcurs de succes iar modalitatea în care veţi dori să susţineţi clubul poate fi şi sub forma unui contract de publicitate. Pentru a susţine această frumoasă aspiraţie către performanţă, vă adresez invitaţia de a fi alături de aceşti tineri minunaţi ce fac cinste Iaşului", a transmis Mihai Chirica, primarul Municipiului Iaşi. 

Iaşul revine în prima ligă

Politehnica Iaşi a reuşit o performanţă importantă în sezonul recent încheiat. Băieţii antrenaţi de Leo Grozavu au reuşit să promoveze direct în primul eşalon, cu câteva etape înainte de final. Totodată, gruparea moldavă a izbutit să ocupe şi prima poziţie a clasamentului, primind titlul de campioană a ligii secunde chiar în Copou, după o victorie cu Dinamo Bucureşti, scor 4-1. 

În ultimele etape, Politehnica Iaşi s-a bucurat şi de susţinerea suporterilor. Astfel, pe ,,Emil Alexandrescu" şi-au făcut prezenţa, în mod constant, peste 8.000 de suporteri care au scandat pentru culorile alb-albastre.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite