Pas important pentru Institutul Inimii de la Iași. Va fi construită o unitate medicală de importanță regională
0Viitorul Institut Regional de Medicină Cardiovasculară de la Iași, unitate medicală de importanță regională, în subordinea Ministerului Sănătății, a primit recent autorizația de construire.

Spitalul Viitorului sau Institutul Inimii. Aşa este numit deja Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iași, care a primit autorizaţia de construire din partea Primăriei comunei Miroslava şi a cărui construcţie urmează să înceapă în curând.
Primarul comunei Miroslava, Dan Niţă, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a emis autorizaţia de construire pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi.
„Am semnat autorizaţia de construire a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iaşi, document care reprezintă certificatul de naştere al proiectului. Numit şi Spitalul Viitorului sau Institutul Inimii, acest obiectiv va fi construit pe raza satului Brătuleni, având ieşire la şoseaua de centură. Ulterior, vor fi construite un centru de cercetare, în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie, un hotel pentru personalul medical, un hotel pentru familiile pacienţilor şi o grădiniţă. Locuitorii întregii regiuni a Moldovei au nevoie de acest spital. Este vorba despre mii de pacienţi anual, inclusiv copii născuţi cu malformaţii cardiace, pentru care singura şansă la viaţă este plecarea la o clinică în străinătate”, a declarat primarul comunei Miroslava, Dan Niţă.
Statistici îngrijorătoare
Valoarea construcției se ridică la 810 milioane lei și se fac demersurile necesare așa încât proiectul să fie susținut financiar din Programul Național de Redresare și Reziliență.
„În prezent, România ocupă locul trei în Europa în ceea ce priveşte numărul deceselor cauzate de bolile cardiovasculare. În Moldova avem o densitate de circa 45.000 de locuitori la un pat de spital, în restul ţării fiind 13.000 de locuitori. Nu facem decât să cerem ce ni se cuvine, iar statul român ar fi trebuit să gândească şi să facă toate diligenţele necesare prioritizării în domeniul sănătăţii”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Iaşi, Costel Alexe.
Iniţiatorul proiectului demarat în urmă cu aproximativ 15 ani, prof. univ. dr. Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, a menţionat că viitoarea unitate medicală va avea 27 de secţii şi compartimente, din care şapte vor fi în premieră pentru România.
„Îmi exprim satisfacţia că acest proiect îşi urmează cursul firesc. Practic, prin emiterea acestei autorizaţii s-a dat startul următoarei etape, adică cea a licitaţiei pentru realizarea proiectului tehnic şi a lucrărilor. Consiliul Judeţean lucrează deja la caietul de sarcini, iar anul viitor am putea ajunge în faza de adjudecare a licitaţiei. Comparativ cu celelalte proiecte din ţară, acest lucru ne plasează destul de în faţă. Chiar dacă noi am pornit mai târziu decât ceilalţi aplicanţi, graţie echipelor de la Primăria Comunei Miroslava şi Consiliul Judeţean, lucrurile au mers mai repede decât în alte zone ale ţării. Acest lucru a fost observat şi de domnul ministru al Sănătăţii, care s-a convins că este un proiect necesar. Totodată, ministrul Fondurilor Europene ne-a asigurat că acest proiect este pe drumul cel bun”, a declarat prof. univ. dr. Grigore Tinică.
În prezent, Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași funcţionează pe două dintre cele şase paliere ale Spitalului „Dr C.I. Parhon” din Iași, care a fost inaugurat în anul 1943 ca Spital al Asigurărilor Sociale din Copou, fiind la acea dată cel mai modern spital din ţară şi unul din cele mai moderne din Europa Centrală şi de Est. În aceeaşi unitate medicală funcţionează şi un centru regional de dializă, dar şi Centrul Regional de Transplant Renal.