Pacient cu hepatita E, tratat la Iaşi. „Este al cincilea caz înregistrat în ultimii doi ani“
0Hepatita E este una dintre tipurile de hepatită rar întâlnită. Sursa de transmitere o reprezintă apa sau alimentele contaminate. Pacientul de la Iași are 65 de ani.

Medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” Iaşi anunţă că tratează un pacient diagnosticat cu hepatita E, care este una dintre tipurile de hepatită rar întâlnită. Potrivit medicilor, acesta este cel de-al cincilea caz înregistrat în ultimii doi ani.
Pacientul, în vârstă de 65 de ani, din județul Iași, s-a prezentat în triajul spitalului din Iași după ce, de mai bine de două săptămâni, prezenta dureri în flancul drept, balonare, amețeli, astenie fizică și psihică și dureri de articulații.
„În urma anamnezei, pacientul a precizat și problemele medicale cronice pentru care urmeza tratament: adenom periuretral și gastro-duodenită cronică. Ceea ce ne-a atras atenția a fost faptul că bărbatul consumă apă din fântâna din curtea gospodăriei fără a fi efectuat verificări ale calității apei. În plus, pacientul nostru este un consumator fidel de pește înghețat, în dorința sa de a elimina carnea de porc din alimentație, pește pe care îl achiziționează din marketuri”, transmite medicul Florin Roșu, manager al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Medicul curant a stabilit imediat analizele necesare pentru diagnosticarea pacientului care prezenta simptome de hepatită acută. „În urma investigațiilor, indicatorul de suferință a ficatului, TGP-ul, avea o valoare de 1100 U/l (valoare de peste 25 ori valoarea maximă acceptată), însă testele realizate in vederea diagnosticării pentru hepatita A, B ,C au avut rezultate negative. Extinderea investigațiilor echipei medicale a stabilit un diagnostic de hepatită tip E, identificandu-se în sânge anticorpi de tip IgM împotriva acestui virus. S-a procedat la administrarea tratamentului specific, hepatoprotectoare și vitaminoterapie. Pacientului i s-a recomandat odihnă și a fost inclus în programul cu alimentație de regim”, se arată într-un comunicat de presă.
Un organism cu o imunitate scăzută, în pericol
La câteva zile de la internare, pacientul se simte mai bine, simptomatologia s-a redus semnificativ. El mai acuză încă dureri articulare, însă va mai rămâne internat în spital o perioadă.
După externare va urma o perioadă de convalescență de trei luni, în care va trebuie să se odihnească, să țină regim alimentar și să urmeze tratamentul prescris de medicul curant pentru o recuperare completă a funcției hepatice.
Cu toate că se comportă ca virusul hepatic de tip A și nu se cronicizează, hepatita cu virus E poate afecta grav un organism cu o imunitate scăzută sau cu comorbidități importante. De asemenea, acest tip de hepatită reprezintă un pericol pentru femeile însărcinate, în cazul cărora poate avea o evoluție fulminantă care poate pune în pericol viața, atât a mamei cât și a fătului.
Riscul de contaminare este mare în Asia Centrală și de Sud-Est, nordul și vestul Africii, Mexic, unde se înregistrează destul de multe cazuri. Sursa de transmitere o reprezintă apa sau alimentele contaminate.
„Cazuri precum acesta ne îndeamnă să recomandăm o mai mare atenție cu privire la igiena proprie și a lucrurilor pe care le manipulăm, la mâncarea și apa pe care le consumăm”, subliniază medicul Florin Roșu.