Încurajări pentru a ne ajuta semenii. O caravană este disponibilă în Iaşi pentru promovarea donării de celule stem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de trei zile, în intervalul 17 septembrie-19 septembrie, la Iaşi are loc o campanie de informare, promovare şi recrutare a donatorilor de celule stem hematopoietice. Medicii doresc ca astfel să-i încurajeze pe oameni să îşi ajute semenii care suferă de boli de sânge, cum ar fi leucemia.

La trei ani de la deschidere, Centrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice are un număr infim de persoane interesate să se înscrie în registrul donatorilor: doar câteva sute. 

Tocmai de aceea, medicii vor face de pe 17 septembrie până pe 19 septembrie, când se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Donatorului Voluntar de Celule Stem Hematopoietice, o campanie de informare, promovare şi recrutare a donatorilor voluntari. 

Sâmbătă, în intervalul orar 9.00-18,00, punctul central al echipei a fost instalat în Piaţa Unirii. Şapte echipe de voluntari au distribuit materiale informative în zonele Copou, bulevardul Ştefan cel Mare, bulevardul Independenţei şi în Păcurari. 

Duminică, punctul central al echipei este instalat la intrarea în Parcul Expoziţiei, iar voluntarii vor continua să distribuie pliante despre ce presupune donarea de celule stem. 

Practic, celor care doresc să devină donatori de celule stem li se vor recolta 10 mililitri de sânge şi pe baza unor analize se va stabili cu exactitate fenotipul în funcţie de care ar putea salva o persoană care suferă de boli de sânge, cum ar fi leucemia. 

Luni, campania de informare şi promovare a donării de celule stem va continua în curtea Institutului Regional de Oncologie Iaşi. 

‘’ În registrul donatorilor de celule stem hematopietice se pot înscrie persoane sănătoase, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani. Acestea pot ajuta un pacient care speră să beneficieze de un transplant medular“, spune doctorul Elena Albu, coordonatorul Centrului Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice de la IRO Iaşi.

Vă mai recomandăm:

Indiferenţi cu semenii. Numai 300 de persoane din Iaşi sunt de acord să doneze celule stem pentru bolnavi

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite