Clanul interlopului Corduneanu din Iași, reținut. Cămătarii împrumutau cu dobânzi de 400%

0
Publicat:

În total, 15 persoane au fost reținute, în frunte cu interlopul Adrian Corduneanu și soția acestuia. În cifre, dosarul vizează 50.680 euro, 33.000 lei, 2,2 kg aur, pistoale și cuțite confiscate.

Bani ridicați la percheziții  Sursa foto: IGPR
Bani ridicați la percheziții Sursa foto: IGPR

Interlopul ieşean Adrian Corduneanu, soţia acestuia şi alte 13 persoane au fost reţinute după ce au fost audiate de procurorii DIICOT Iași în dosarul împrumuturilor cu dobânzi de până la 400 la sută.

În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperiţi şi ridicaţi 50.680 de euro, 33.000 de lei, 2,2 kg de aur, două pistoale, dintre care unul cu piper şi unul de tip Airsoft, 12 cuţite şi săbii, spray-uri lacrimogene, 55 de telefoane mobile, documente ce ar conţine evidenţa operaţiunilor de cămătărie şi acte de proprietate pentru bunuri imobile”, transmit oamenii legii. De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător pe un imobil tip vilă, în valoare de aproximativ 200.000 de euro.

Luni, 31 octombrie, au fost făcute 42 de percheziţii, iar în urma acestora au fost duse la audieri 35 de persoane. La o zi distanță, marți, 1 noiembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi cu propunerea de arestare preventivă a celor 15 persoane reţinute. Printre persoanele reţinute în acest dosar se numără interlopul ieşean Adrian Corduneanu şi soţia sa, dar şi alte rude ale acestora.

Împrumuturi cu dobândă de 400%

„De la începutul anului 2021, în municipiul Iași s-au constituit două grupări infracționale organizate în scopul acordării de împrumuturi bănești cu camătă, dobânzile solicitate fiind cuprinse între 20 și 120% şi, în anumite cazuri, și de 400%. Membrii celor două grupuri infracționale organizate acordau împrumuturile doar acelor persoane despre care aveau informații că sunt solvabile și dețin bunuri mobile și/sau imobile de valoare”, spun procurorii DIICOT. 

Așadar, dobânzile la împrumuturi puteau ajunge şi la 400%, printre cele 50 de persoane vătămate identificate aflându-se persoane care ar deţine imobile, persoane care ar avea diverse afaceri, împătimiţi ai jocurilor de noroc, persoane care ar lucra în instituţii publice şi persoane care ar săvârşi diverse infracţiuni.

După acordarea împrumuturilor, erau exercitate presiuni asupra persoanelor vătămate în scopul recuperării atât a sumelor de bani împrumutate, cât şi a dobânzilor solicitate, ajungându-se până la ameninţări cu acte de violenţă sau lipsiri de libertate.

Pentru a conferi o aparenţă de legalitate împrumuturilor, aceştia determinau persoanele vătămate să încheie, iniţial, contracte de împrumut în care erau trecute suma împrumutată şi dobânda impusă şi, ulterior, erau încheiate contracte de dare în plată prin care membrii grupurilor infracționale au intrat în posesia unor suprafeţe importante de teren, a căror valoare depăşeşte şi de 10 ori valoarea împrumutului acordat.

Luni, 31 octombrie, zeci de mascaţi au înconjurat casa lui Adrian Corduneanu. La ora 3.00, la Iaşi au ajuns poliţişti din toate judeţele vecine cu Iaşul: Vaslui, Bacău, Botoşani, Suceava, Vrancea, iar la ora 6.00 au intrat în locuinţele interlopilor. De la „petrecere” a lipsit Costel Corduneanu, liderul clanului, care ar fi fost bolnav. Poliţiştii şi procurorii spun că în clanul interlop rivalizau la „răutăţi” două facţiuni conduse de către Adrian Corduneanu şi soţia, iar de cealaltă parte, Petronel Corduneanu şi alţi câţiva fraţi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite