Chirurg ieşean despre tratamentul arşilor în spitalele româneşti:„O glumă sinistră. Cel mai bun tratament este avionul spre Franţa, Germania, Israel”
0Fostul rector interimar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, profesorul Dragoş Pieptu, a arătat că nivelul de tratare al pacienţilor arşi în România este mult în urma Occidentului. Medicul, specializat în tratamentul arşilor mari în centre din Franţa, Germania şi SUA, a precizat că în Iaşi, de exemplu, nivelul de tratare al bolnavilor arşi este „o glumă sinistră”.
În urma tragediei petrecute în Clubul Colectiv din Capitală, acolo unde şi-au pierdut viaţa şi au fost răniţi mai mulţi tineri, chirurgul plastician Dragoş Pieptu din cadrul Institutului Regional de Oncologie a atras atenţia opiniei publice asupra lipsei de centre specializate pentru arşi. Medicul ieşean, beneficiar al unei burse de pregătire la Centrul de Arşi I5, din cadrul Spitalului „Edouard Herriot” , arată că „România nu a fost preocupată să aibă centre de arşi gravi”.
„Ceea ce există acum sunt nişte surogate, unele chiar penibile. Nivelul tratamentului arsurilor în România faţă de standardul din Vest este cu 20 - 30 de ani în urmă. Din păcate, cel mai bun tratament pentru arsurile peste 40% profunde, mai ales complicate cu arsuri ale căilor respiratorii, este avionul spre Franţa, Germania, Israel, SUA. E drept, mulţi pacienţi nu pot fi transportaţi datorită stării în care se află. Orice doctor ar veni din orice parte a lumii nu poate avea rezultate ca la el acasă, în condiţiile materiale de la noi. Ne lipseşte aproape tot: clădiri, săli de operaţie adecvate, personal, instrumente, aparatură”, a declarat dr. Dragoş Pieptu.
Medicul a mai subliniat că Iaşiul nu poate face faţă unei situaţii similare celei petrecute în Bucureşti. „Nici Capitala nu poate răspunde în mod corect, măcar apropiat de nivelul ţărilor civilizate, la arsuri grave, profunde, cu un aşa mare număr de cazuri. Iaşiul în niciun caz”, a conchis fostul rector.
Citeşte şi:
Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit