Secretul lagărului de la poalele Dealului Fetii. Ce spun oamenii despre locul interzis în anii '40 VIDEO

0
Publicat:

Un monument masiv de piatră, ridicat în anii ’60, pe Dealul Fetii din Hunedoara (video), le amintește localnicilor povestea tulburătoare a lagărului de prizonieri sovietici din Al Doilea Război Mondial, înființat la poalele dealului.

Unii localnici își amintesc poveștile despre prizonierii de la Dealul Fetii. Foto: Daniel Guță
Unii localnici își amintesc poveștile despre prizonierii de la Dealul Fetii. Foto: Daniel Guță

Puțini localnici din comuna Luncoiu de Sus, unde se află Dealul Fetii din Hunedoara, au trăit vremurile în care locurile de la poalele dealului erau ocupate de barăcile prizonierilor.

Lagărul de muncă de sub Dealul Fetii din Hunedoara, numit și lagărul de la Crăciunești, a funcționat mai puțin de doi ani, iar mulți dintre cei aduși aici au murit, în iarna anilor 1941 – 1942.

Oamenii din sat își amintesc relatările părinților și bunicilor lor despre cei aproape 1.000 de prizonieri sovietici și de românii acuzați de vagabondaj care au fost aduși aici pentru a munci la construcția căii ferate Deva–Brad.

Viaductul din Luncoiu, construit de prizonieri

Lucrările la calea ferată Deva Brad au început în 1939, de la capetele acesteia.

Planurile autorităților vizau construcția a 36 de kilometri de cale ferată pe un traseu dificil din Munții Metaliferi, însă până la începutul anilor ’60 au fost realizate doar tronsonul Deva - Stoieneasa, de circa 14 kilometri, şi tronsonul Brad - Dealul Fetii din Hunedoara, de șapte kilometri.

Ultimii 14 kilometri, între Stoieneasa și Dealul Fetii din Hunedoara au fost finalizați abia în 1989, însă zece ani mai târziu, o alunecare de teren a dus în cele din urmă la dezafectarea căii ferate Deva - Brad.

În primii ani ai războiului, pe cele două sectoare începute în 1939, au fost folosiți la muncă mii de români, prizonieri de război, dar și evrei persecutați de regimul Antonescu.

La Dealul Fetii funcționa o exploatare minieră, pe care autoritățile vremii o voiau legată de centrul minier Brad, însă în ciuda eforturilor depuse, la finalul războiului, doar terasamentul care cuprindea viaductul din Luncoiu (video), de peste 200 de metri, fusese finalizat pe sectorul din zona Bradului.

„Pe terenul de la poalele dealului, acum ocupat de casele unor câtorva familii de foști mineri, a fost lagăr de prizonieri de război, prin 1941 – 1942. Erau aduși să muncească la calea ferată Deva Brad și la viaductele de la Dealul Fetii din Hunedoara și cel mare, de la Luncoiu de Jos, aflat la intrarea în municipiul Brad”, își amintește fostul învățător Emil Dose, acum în vârstă de 78 de ani.

Românii i-au tratat omenos pe prizonieri

Oamenii din sat, spune bărbatul, îi priveau cu milă pe prizonierii ținuți în lagărul de la poalele dealului, pentru că trăiau în condiții mizere.

„Nu mai aveau haine pentru ei, iar unii erau îmbrăcați cu saci de hârtie, rămași după golirea cimentului. Mâncau și curcubete, dovleci pe care îi dădeau oamenii la animale. Erau vai și amar”, relata fostul învățător.

De altfel, arătau notele informative păstrate în arhivele județului Hunedoara, în toamna anului 1941, la sosirea celor aproape 1.000 de prizonieri de război, de pe fronturile din vest în gara Devei, de unde urmau să fie trimiși în zona Brad, populația i-a întâmpinat cu pâine, țigări și fructe.

„O parte din aceşti prizonieri vorbeau stricat româneşte şi povesteau populaţiei cum s-au predat chiar din primele zile de bătălie, mai ales atunci când s-au lansat din avioanele româneşti manifeste care cuprindeau următoarele cuvinte: Români, nu luptaţi contra noastră; Basarabeni şi Bucovineni, predaţi-vă!”, se arăta într-o notă informativă păstrată la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara.

Sute de prizonieri au murit într-o iarnă

O epidemie de holeră izbucnită în iarna anilor 1941 – 1942 a pecetluit soarta lagărului de prizonieri sovietici.

Prizonieri de război. Sursa: Bundesarchive 1941
Prizonieri de război. Sursa: Bundesarchive 1941

„Din cauza mizeriei în care trăiau și a faptului că nu erau hrăniți ca lumea, au început să moară câte unu – doi, apoi câte 4 – 5 pe zi. La început au fost înmormântați în cimitirul satului. Locuriele lor de veci nu se mai văd acum. Apoi, când au început să moară tot mai mulți, au fost înmormântați, în spatele dealului. Erau depuși acolo în niște gropi comune, fără sicrie. Prin anii ’60, rușii au venit și au luat osemintele ostașilor. Apoi a fost ridicat monumentul, iar aici, pe Dealul Fetii din Hunedoara aveau loc ceremoniile unde elevii deveneau pionieri”, își amintește Emil Dose.

Comandantul Nicolae Stavrescu, acuzat de moartea prizonierilor

Relatările localnicului despre lagărul de prizonieri sovietici sunt confirmate de notele informative păstrate în Arhivele județului Hunedoara. Un comandant român a fost găsit vinovat pentru moartea a numeroși prizonieri de război.

În decembrie 1941, lagărul fusese aprovizionat cu două vagoane de porci aduse din zona Banatului, comandantul lagărului a refuzat să folosească animalele pentru a hrăni prizonierii, arăta o notă informativă a Poliţiei Deva, datată în 17 aprilie 1942.

Monumentul comemorativ de pe Dealul Fetii. Foto: Daniel Guță
Monumentul comemorativ de pe Dealul Fetii. Foto: Daniel Guță

„Raţia de pâine care trebuia să se dea prizonierilor a fost redusă numai la jumătate, restul întrebuinţând-o pentru el. Astfel, din cauza subalimentaţiei au murit un număr de 700 prizonieri. O sumă de bani a fost destinată pentru scânduri de sicrie pentru prizonierii care mor. Din aceşti bani nu s-a cumpărat niciun sicriu, prizonierii fiind înmormântaţi câte cinci-şase într-o singură groapă“, informau reprezentanţii lagărului, potrivit notei păstrate la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Comandantul Nicolae Stavrescu a fost reținut în luna aprilie 1942 și trimis pentru a fi judecat la București. Câteva luni mai târziu lagărul a fost desfiinţat, iar prizonierii sovietici rămași au fost mutaţi într-un alt lagăr, la Vulcan, pentru a munci în minerit.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite