Sarmizegetusa Regia trece la programul de toamnă. Când poate fi vizitată capitala dacilor
0Sarmizegetusa Regia trece la programul de toamnă. Turiştii vor avea mai puţin timp la dispoziţie pentru a vizita aşezara dacică.
În perioada 1 octombrie - 30 noiembrie, Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată zilnic între orele 09.00 - 18.00.
„Până la 30 septembrie a.c., fosta capitală a Regatului Dac a fost vizitată de 61.170 de persoane, în ciuda restricţiilor impuse de pandemie şi cu respectarea unor măsuri şi recomandări stricte de prevenire a răpândirii coronavirusului. În tot cursul anului trecut, Sarmizegetusa Regia a primit 77.254 de vizitatori”, a informat Administraţia sitului Sarmizegetusa Regia. Pretul unui bilet este de 15 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.
Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, se numără printre cele mai importante obiective turistice din România. Vechea capitală a Daciei pre-romane, înfiinţată în urmă cu peste două milenii, se află în Munţii Orăştiei, la poalele Vârfului Godeanu (1.656 metri), considerat de unii dintre istorici „muntele sfânt al dacilor“.
În Sarmizegetusa Regia, călătorii găsesc urmele unei aşezări urbane înfloritoare din Epoca Fierului, în jurul căreia au fost ridicate celelalte cetăţi dacice, care aveau în special rol de apărare. Sarmizegetusa Regia a fost devastată la sfârşitul războaielor de cucerire a Daciei.
Mai puteţi citi şi:
Enigmele vestigiilor antice dispărute din Sarmizegetusa Regia: baia romană şi turnul circular